IPJ Sibiu caută să închirieze o sală de sport în Avrig unde polițiștii să se poată antrena. Instituția așteaptă oferte.
Polițiștii din Avrig și din zonele limitrofe vor avea o sală de sport unde să își poată desfășura activitățile de educație fizică și sport. Bineînțeles, la această sală va putea veni orice polițist încadrat la IPJ Sibiu.
Instituția a organizat o licitație și așteaptă ofertele pentru închirierea sălii de sport. Potrivit caietului de sarcini, aceasta va trebui să aibă o suprafață utilă de minim 250 metri pătrați, iar imobilul să fie situat într-o zona centrală/semi-centrală. Printre condiții se regăsește și faptul că accesul la sală trebuie să se facă facil, iar imobilul să se afle în apropierea a cel puțin unei linii de transport în comun.
Sala de sport va trebui să aibă mai multe dotări, printre care zone de fitness, de greutăți libere, de cardio, de stretching și vestiare separate pentru femei și bărbați, cu dușuri și grupuri sociale. De asemenea, sala va trebui să aibă dotări moderne și profesionale.
„Imobilul să dețină o zonă de lucru liberă în care se pot desfășura ședințe de autoapărare/tactică polițienească sub coordonarea unui instructor, la care să participe 5-6 cursanți, care, la cerere, să poată fi pusă la dispoziția autorității contractante minim 2 zile pe săptămână, pentru un interval de minim 2 ore, în regim de exclusivitate, în intervalul orar 09:00-16:00”, se arată în caietul de sarcini.
Imobilul va fi închiriat până la data de 31 decembrie 2025 cu posiblitatea prelungirii contractului. IPJ va plăti până la 15.000 lei pe lună, cu tot cu TVA, pentru sala de sport.