Tehnicianul lui Poli Iași, Vasile Miriuță a anunțat public că nu va folosi prea mulți titlulari în ”barajul” de miercuri din Cupa României cu FC Hermannstadt.
Fost antrenor la FC Hermannstadt în două mandate, Vasile Miriuță (56 ani) a preluat de o lună banca tehnică a echipei Poli Iași, cu obiectivul de a o salva de la retrogradare. Într-o conferință de presă susținută marți la Iași, tehnicianul a anunțat că va miza cu precădere pe rezerve miercuri, în jocul cu sibienii, care va decide echipa care va merge în sferturile de finală ale Cupei.
”Este o partidă importantă de Cupă, dar trebuie să ne gândim că am jucat duminică cu Slobozia, am făcut șapte ore pe drum, iar meciul vine la la nici trei zile. Ne cam încurcă acest duel în cursul săptămânii, mai ales că duminică jucăm cu Petrolul un meci foarte important de campionat. Dar, vom trata cu cea mai mare seriozitate meciul cu Hermannstadt. Le voi da șansa și unor jucători care au evoluat mai puțin până acum, dar și celor nou veniți. Vrem să vedem dacă ne pot ajuta în celelalte meciuri, vreau să-i văd cum sunt cu pregătirea fizică. Mâine vor juca doi-trei-patru titulari, dar voi da șanse și altor jucători” a declarat Vasile Miriuță, citat de Ziarul de Iași. Miriuță a pregătit echipa sibiană în sezonul 2018-2019 și pentru o scurtă perioadă în 2020. În campionat, Iașiul este penultima, cu 25 de puncte din 28 de jocuri și obiectivul prioritar este salvarea de la retrogradare.
CITEȘTE ȘI: FC Hermannstadt s-a reorientat în privința obiectivului în 2025. ”Avem un culoar bun”
Tehnicianul sibienilor, Marius Măldărășanu a folosit și el de obicei rezervele la meciurile din cupă și rămâne de văzut cum va aborda ”barajul” de la Iași. Cel mai probabil, Măldărășanu va miza și el pe câțiva jucători care nu sunt titulari de obicei în cupă.
Partida de mâine dintre Poli și FC Hermannstadt este programată miercuri, de la ora 19:00.