O nouă tendință periculoasă a luat cu asalt platforma TikTok, punând în pericol sănătatea utilizatorilor. Provocarea, cunoscută sub hashtag-ul #droppingthingsonmyfoot, îi încurajează pe participanți să-și arunce pe picioare obiecte din ce în ce mai grele, doar pentru a vedea câtă durere pot suporta.
Potrivit publicației Daily Mail, videoclipurile cu această provocare au devenit virale, mulți utilizatori folosind electrocasnice, cărți sau chiar piese de mobilier pentru a participa la trend. Medicii avertizează că această practică poate duce la fracturi, leziuni severe și chiar afecțiuni permanente, scrie ziarul Puterea.ro.
„Consider că tendința virală #droppingthingsonmyfoot de pe TikTok este îngrijorătoare și îi încurajez pe cititori să nu se implice în această provocare riscantă”, a declarat Benjamin Bullen, lector în medicina podiatrică la Universitatea din Galway.
Aceasta nu este prima provocare periculoasă care circulă pe TikTok. Recent, provocarea #paracetamolchallenge, care presupune ingerarea unor cantități mari de paracetamol pentru a vedea cât timp petrec participanții la spital, a stârnit îngrijorare în rândul medicilor și părinților. Specialiștii în sănătate publică atrag atenția că astfel de comportamente pot avea consecințe grave, inclusiv decesul.
Autoritățile recomandă tinerilor să fie atenți la conținutul pe care îl consumă online și să evite provocările care le pot pune sănătatea în pericol. În același timp, părinții sunt sfătuiți să monitorizeze activitatea copiilor pe platformele sociale și să le explice riscurile la care se expun atunci când participă la astfel de tendințe.
TikTok nu a emis încă un comunicat oficial privind aceste provocări periculoase, însă medicii cer platformei să intervină și să elimine conținutul care poate pune în pericol viața utilizatorilor.