Un accident rutier a avut loc, duminică dimineața, pe DN7A în județul Vâlcea. Un sibian a fost implicat în eveniment.
Polițiștii vâlceni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier pe DN7A, la kilometrul 20+300 de metri, pe raza localității Mălaia. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că accidentul s-a produs în urma unei coliziuni între două autovehicule. În urma impactului, șase persoane, printre care și cei doi șoferi, au fost rănite și transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, informează reprezentanții IPJ Vâlcea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Sibiu, ar fi intrat în coliziune cu celălalt vehicul implicat în accident, care era condus regulamentar de o femeie de 39 de ani, din municipiul București.
Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în trafic și să respecte regulile de circulație pentru prevenirea accidentelor.