Elevii de liceu vor studia geografia României ca materie distinctă, anunță ministrul Educației.
Geografia României va deveni o disciplină separată la liceu. Ministrul Educației, Daniel David, a luat această decizie după consultări cu reprezentanți ai comunității geografilor din România, notează Mediafax.
„Ne-am pus de acord asupra faptului că modelul actual nu mai poate continua, astfel că vom avea unul nou, în care, după mulți ani de absență, vom readuce și Geografia României ca disciplină distinctă, element care, alături de reintroducerea Istoriei Românilor/României și a gramaticii, va întări astfel și componenta de cultură națională în formarea elevilor”, scrie ministrul, pe Facebook.
În plus, pe lângă introducerea noii discipline, vor fi incluse noi unități de învățare despre geologie.
Specialiștii din domeniu și-au exprimat disponibilitatea de a contribui activ la revizuirea noilor programe și a manualelor pentru a le face mai eficiente, atractive și relevante pentru tineri, potrivit lui David.