O tânără de 21 de ani a fost ucisă în luna mai a anului trecut, într-un cartier din Sibiu. Vasile Răzvan Ștefan este tânărul care și-a ucis cu sânge rece iubita de 21 de ani, după care a fugit la Păltiniș. Criminalul a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor.
Răzvan Ștefan este sibianul de 24 de ani care și-a ucis prietena, după care a fugit la Păltiniș. În urma hotărârii judecătorești pronunțate pe 19 februarie 2025, instanța l-a condamnat la o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. De asemenea, au fost aplicate pedepse complementare și accesorii, inclusiv interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice sau funcții de conducere în cadrul autorităților statului pentru o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
„În baza art. 188 alin. 1 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul Ş.V.R., …, încarcerat în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa de: – 13 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b şi k şi alin. 3 CP, raportat la art. 67 alin. 2 CP, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Citește și: Crimă pe Mihai Viteazu: Un tânăr de 24 de ani și-a ucis iubita
Inculpatul va trebui să plătească și despăgubiri către victimele indirecte ale faptei, în sumă totală de aproximativ 85.000 euro. În plus, instanța a dispus confiscarea cuțitului folosit la comiterea crimei și returnarea unor bunuri, inclusiv telefoane mobile, către părțile implicate. În ceea ce privește cheltuielile judiciare, inculpatul va plăti o sumă de 3.602 lei, iar cheltuielile avocatului din oficiu vor fi acoperite de stat. Această hotărâre va putea fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare de către părțile implicate.
Reamintim că Florentina a fost ucisă cu sânge rece de către iubitul ei de 24 de ani, Ștefan Vasile Răzvan, într-un apartament de pe bulevardul Mihai Viteazul din Sibiu. În dimineața zilei de sâmbătă, cei doi s-au certat monstruos, fiind auziți și de vecini. La un moment dat, țipetele au încetat. Orbit de furie, bărbatul a luat un cuțit și i-a tăiat gâtul femeii. (DETALII AICI)
Tânărul era consumator de droguri, iar în trecut a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu pentru a scăpa de dependență. A declarat în fața instanței că obișnuia să se drogheze cu „cristal”, menționând inițial că era drogat și în momentul crimei.
Citește și: Noi detalii despre crima de sâmbătă de pe Mihai Viteazu. Cei doi iubiți s-au certat de dimineață
Ultima oră
- Zeci de angajatori din Sibiu sancționați de ITM pentru hărțuire. Și-au intimidat angajații și chiar i-au desconsiderat în public acum 10 minute
- Un adolescent a intrat în Cartea Recordurilor după ce a bătut 6 recorduri mondiale la calcule de matematică (video) acum 29 de minute
- Bitcoin sparge pragul de 98.000 USD: Ce alte criptomonede surprind investitorii cu milioane USD adunați în presale? acum 47 de minute
- Consiliul Județean face demersuri pentru construirea unui Centru de Îngrijiri Paliative în Săliște acum 57 de minute
- Locația fostei fabrici Sembraz vândută cu peste 4,5 milioane euro. Răsare un nou hypermarket Kaufland la Sibiu acum 2 ore