Ce facem în weekend la Sibiu. Mega petrecere la Backyard, meci pe Municipal și spectacole pentru copii, principalele atracții

Weekendul la Sibiu promite o varietate de evenimente pentru toate gusturile, de la petreceri electrizante și concerte de neuitat, până la drumeții în natură și spectacole de teatru.

Backyard Party revine cu un nou eveniment incendiar, sâmbătă seara, 22 februarie, la Redal Expo. De la ora 22:00, atmosfera va fi întreținută de celebrul DJ Goldcher, alături de John Trend și Sebastian.

Biletele sunt disponibile online la prețul de 70 de lei, iar pentru rezervări de mese, petrecăreții sunt încurajați să sune la numărul de telefon: 0743 272 597. (DETALII AICI)

Ce facem în weekend la Sibiu. Mega petrecere la Backyard, meci pe Municipal și spectacole pentru copii, principalele atracții

Filme noi la Cinegold

Pentru cei care preferă o seară liniștită de film, Cinegold oferă o selecție de filme noi pentru weekendul 22-23 februarie. „Diplodocus (2D)”, „Bridget Jones: Topită după El”, „Aventura in Natura: Marea Întrecere (2D) DUB”, „Tatuați Sub Semnul Dragostei”, „Woodwalkers: Războinicii Pădurii” sunt doar o parte dintre filmele noi care pot fi văzute.

Ce facem în weekend la Sibiu. Mega petrecere la Backyard, meci pe Municipal și spectacole pentru copii, principalele atracții

Concert simfonic la Filarmonica de Stat Sibiu

Pentru iubitorii de muzică clasică, un concert simfonic deosebit va avea loc joi, 20 februarie, la Filarmonica de Stat din Sibiu. Orchestra Filarmonicii, dirijată de Andrei Stănculescu, va aduce pe scenă și solistul Kuroda Teppei, la pian. Evenimentul va începe la 19:00 și va dura până la 20:30, iar biletele costă 60 lei.

Ce facem în weekend la Sibiu. Mega petrecere la Backyard, meci pe Municipal și spectacole pentru copii, principalele atracții

Concert de orgă la Catedrala Evanghelică

Pentru o atmosferă mai intimă, sâmbătă, 22 februarie, la Catedrala Evanghelică din Sibiu va avea loc un concert de orgă, între orele 19:00 și 19:45. Intrarea este de doar 20 de lei.

Ce facem în weekend la Sibiu. Mega petrecere la Backyard, meci pe Municipal și spectacole pentru copii, principalele atracții

Meci de fotbal: FCH vs. Gloria Buzău

Pentru iubitorii de sport, vineri, 21 februarie, de la ora 17:00, pe stadionul municipal din Sibiu, va avea loc un meci interesant între FCH și Gloria Buzău.

Ce facem în weekend la Sibiu. Mega petrecere la Backyard, meci pe Municipal și spectacole pentru copii, principalele atracții

Drumeții în natură: Aventuri pe poteci montane și la Suru

Pentru cei care doresc să petreacă timpul în aer liber, weekendul acesta oferă mai multe opțiuni pentru drumeții. Sâmbătă, 22 februarie, este organizată o drumeție pe potecile pastorale din jurul Rășinariului, iar duminică, 23 februarie, ai ocazia de a participa la o drumeție la Cabana Suru, în Munții Făgăraș, unde vei putea sărbători Dragobetele într-un cadru de poveste, cu peisaje spectaculoase și o atmosferă plină de voie bună.

Tot duminică, 23 februarie, se va desfășura și o drumeție pe Via Transilvanica, de la Mediaș la Bazna, pentru cei care vor să exploreze mai multe colțuri din Transilvania și să se bucure de frumusețea peisajului.

Ce facem în weekend la Sibiu. Mega petrecere la Backyard, meci pe Municipal și spectacole pentru copii, principalele atracții

 „Povestea celor trei purceluși…care sunt patru”, la „Gong”

Pentru familiile cu copii, Teatrul Gong din Sibiu aduce un spectacol plin de umor și aventură: „Povestea celor trei purceluși…care sunt patru”. Piesa va fi jucată atât sâmbătă, cât și duminică, și promite să aducă zâmbete pe fețele celor mici, într-un decor plin de culoare și imaginație.

 

Ultima oră