Tarifele de închiriere a tarabelor din piețele Sibiului vor fi majorate. Creșterile nu sunt foarte mari

În decursul zilei de marți a fost supus dezbaterii publice un proiect care prevede creșterea tarifelor practicate de SC Piețe Sibiu. Mai exact, se anunță creșteri ale tarifelor pentru închirierea meselor în piețe, pentru salubrizare și pentru cântar.

Consiliul Local al Municipiului Sibiu a inițiat un proiect de hotărâre care propune creșterea tarifelor practicate de SC Piețe Sibiu. Proiectul a fost trimis spre dezbatere publică.

Motivul creșterii tarifelor evocat de municipalitate este inflația și creșterea generală a prețurilor. De asemenea, în proiect se arată necesitatea eliminării unui număr de 18 tarife din cele aprobate prin HCL nr. 67/2023, „deoarece nu mai sunt de actualitate şi sunt lipsite de relevanţă sau eficacitate în
contextul actual”. Astfel vor fi eliminate tarifele pentru vânzare de animale și păsărilor, pentru închirierea camerelor frigorifice, pentru comercializarea pomilor fructiferi, pentru închirierea bonetei și a halatului, iar lista poate continua.

Tarifele de închiriere a tarabelor din piețele Sibiului vor fi majorate. Creșterile nu sunt foarte mari

Mesele din piețe se închiriază mai scump

În schimb, în anul 2025 sunt anunțate mai multe creșteri tarifare. De exemplu, tariful închirierii meselor din Piața Cibin va crește de la 23 lei, la 25 lei/zi. Și închirierea meselor în Piața Vasile Aaron va crește cu 1 leu, de la 12 lei/zi la 13 lei/zi. O creștere va fi resimțită și de comercianții care închiriază standuri în piața din Vasile Aaron, acolo unde tariful va crește cu 2 lei, de la 21 lei /zi la 23 lei/zi.

De asemenea, o majorare va fi resimțită și de cei care închiriază standurile de flori din Piața Cibin, pentru închirierea standurilor pentru legume și fructe .Tarifele pentru salubrizare vor crește cu 1 sau 2 lei în funcție de categorie. Mai exact, tariful pentru salubrizare categoria I se va majora cu 1 leu, astfel devenind 8 lei/zi.

Tarifele de închiriere a tarabelor din piețele Sibiului vor fi majorate. Creșterile nu sunt foarte mari

Tarifele de închiriere a tarabelor din piețele Sibiului vor fi majorate. Creșterile nu sunt foarte mariTariful închirierii cântarului electronic va fi și el majorat cu 2 lei, de la 21 lei/zi la 23 lei/zi. De asemenea, tarifele pentru parcările în Piața Obor și în Piața Rahovei vor crește cu până la 3 lei. În schimb, tariful de intrare la Târgul Obor va rămâne același, respectiv 1 leu.

Tarifele de închiriere a tarabelor din piețele Sibiului vor fi majorate. Creșterile nu sunt foarte mari

 

Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris, până la data de 28.02.2025, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la acest proiect de hotărâre. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pot fi depuse la adresa de e-mail: pms@sibiu.ro sau la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din str. Samuel Brukenthal nr. 2, camera 8.

 

 

 

Ultima oră