Bărbatul care a adresat pe TikTok amenințări cu acte de violență împotriva Președintelui interimar al României și împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcției, a fost reținut și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare, marți, acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 40 de ani) cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de incitare la violență, ură sau discriminare în formă continuată, tulburare a ordinii și liniștii publice în formă continuată, precum și ultraj.
„În data de 14.02.2025, în jurul orelor 13:00, respectiv 18:00, precum și în data de 15.02.2025, în jurul orei 10:00, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a publicat pe o platformă de socializare trei înregistrări audio-video în cadrul cărora acesta a incitat publicul la violență împotriva clasei politice, pe motiv de apartenență politică și poziții publice asumate de membrii clasei politice, prin atingeri grave aduse demnității acestora și prin amenințări, tulburând astfel ordinea și liniștea publică. De asemenea, în înregistrarea din data de 14.02.2025, ora 18:00, inculpatul a adresat amenințări cu acte de violență împotriva Președintelui interimar al României și împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcției”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti .
Organele de urmărire penală și lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au pus în executare, marți dimineață, un mandat de percheziție domiciliară emis de judecător pentru adresa inculpatului. Cel din urmă a fost depistat la adresa de domiciliu și a fost condus la sediul organului de urmărire penală, pentru aducerea la cunoștință a acuzației și pentru audiere.
„Inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, în cauză urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente”, se arată în finalul comunicatului.