Fundaşul stânga Tiago Goncalves (24 de ani) continuă la FC Hermannstadt până în vara anului 2028, după ce a iscălit prelungirea acordului pentru încă trei sezoane.
Goncalves a devenit jucător de bază la echipa lui Marius Măldărăşanu, unde a bifat 25 de partide în Superliga, reușind 1 gol şi 3 pase decisive.
”Tiago Goncalves, unul dintre cei mai buni şi mai doriţi fundaşi stânga din SuperLiga Romania, rămâne la noi! Lusitanul a semnat prelungirea înţelegerii contractuale cu #FCH pentru încă 3 sezoane”, au anunţat sibienii.
Tiago a fost internaţional U19 al Portugaliei şi s-a format la clubul Belenenses, după care a mai evoluat în ligile inferioare din Italia, la Genoa, Messina, Novara și Pontendera. El a umplut de vara trecută golul lăsat de plecarea lui Raul Opruț, astfel că poate fi un jucător pe care Sibiul să îl vândă pe bani buni.
FC Hermannstadt a mai prelungit zilele trecute acordul cu bulgarul Toni Ivanov.
Conform platformei Transfermarkt, la final de contract mai sunt Ionuț Stoica, Florin Bejan, Alexandru Oroian, Vlad Muțiu, Ciprian Biceanu, Sergiu Buș, Cristian Neguț sau Valerică Găman.
”Am înțeles că au început discuțiile cu mai mulți jucători, treptat probabil se va discuta cu toată lumea, mă gândesc că așa e corect. Din ce știu, lucrurile stau destul de bine, ce se întâmplă e o normalitate, să se înceapă discuțiile de acum, ca să nu mai pățim ca în trecut, să lași jucătorii până în ultima perioadă, când este foarte greu să îi mai convingi. Acum depinde și de ceea ce vor jucătorii, de ce li se oferă, e treaba conducerii” a declarat Marius Măldărășanu în ultima conferință de presă susținută la Sibiu. Tehnicianul este și el în aceeași stituație, contractul său la Sibiu fiind scadent la vară.