Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanți ai mediului de afaceri din România, membri ai Confederației Patronale Concordia și ai Fundației Romanian Business Leaders. Discuțiile s-au concentrat pe măsurile fiscal-bugetare adoptate recent și impactul acestora asupra economiei, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Oamenii de afaceri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de predictibilitate și au solicitat măsuri care să sprijine investițiile și creșterea economică. De asemenea, aceștia au reiterat importanța unui parcurs proeuropean și euroatlantic pentru România, scrie Digi24.
Ilie Bolojan a subliniat deschiderea sa pentru un dialog constant cu sectorul privat și a dat asigurări că, în limita atribuțiilor sale, va sprijini măsuri care să contribuie la recâștigarea încrederii în instituțiile statului. Totodată, s-a convenit organizarea unor consultări periodice pentru a discuta problemele și soluțiile necesare dezvoltării economice a României.