Mariana Filimon, „Femeia Anului” din diaspora, promovează tradițiile din Mărginimea Sibiului (foto)

Pe Mariana Filimon am întâlnit-o în seara în care întreaga Românie aniversa trecerea a 166 de ani de la Unirea Principatelor, iar costumul tradițional pe care îl purta venea în completarea bucuriei cu care își primea oaspeții. Stătea în pragul casei pe care străbunicul ei o zidise la 1919 și care acum adăpostește Muzeul satului Tălmăcel.

Între Tălmaciu și Tălmăcel sunt trei kilometri de drum și foarte multe amintiri care pleacă încă de pe vremea când lucrurile stăteau diferit, în sensul că satul era „deasupra” actualului oraș în privința numărului de locuitori și avea propria primărie. Și cum în viață mai totul se schimbă, doar tradiția și obiceiurile locului au rămas ca odinioară, mai cu seamă că există oameni care încă se încăpățânează să le transmită nealterate celor care le vor urma.

Mariana Filimon face parte din acea categorie de oameni care nu-și găsesc locul decât în mijlocul comunității. A absolvit Facultatea de Științe Economice din Sibiu și a lucrat la o importantă companie din Germania, în domeniul resurselor umane. Are o fiică în clasa a III-a, elevă la o școală din Sibiu, un soț care lucrează încă peste hotare, iar acest an l-a început cu o schimbare: „Am decis să renunț la jobul meu din Germania și să mă reîntorc în satul copilăriei mele, în Tălmăcel, pe care îl socotesc cel mai frumos loc din lume. Vreau să-mi ajut părinții, dar și să promovez obiceiurile acestei frumoase comunități din Mărginimea Sibiului”, a povestit Mariana pentru CJ Sibiu.

Mariana Filimon, „Femeia Anului” din diaspora, promovează tradițiile din Mărginimea Sibiului (foto)

Sibianca a avut un parcurs impresionat în Germania, unde a devenit vestită pentru atelierele prin care promovează tradițiile românești. Totul a început în Ulm: „Mergeam la Centrul de zi unde, ca voluntar, ajutam româncele să-și caute locuri de muncă, să completeze diferite formulare pentru alocații sau alte documente care trebuiau depuse la autorități. Încet-încet, s-a format o comunitate a românilor pentru care m-am gândit să creez programe de petrecere a timpului liber”.

Așa a prins viață, în 2016, „Atelierul Fain”, prin care copiii românilor stabiliți în Germania au învățat să confecționeze mărțișoare, să realizeze coronițe de flori pentru serbările școlare, să decoreze ouă de Paști sau să cânte colinde. A urmat „Acul magic” prin care, cu ață colorată, răbdare și talent, copiii au surprins viața, așa cum o vor ei, pe bucăți albe de etamină. „Românii sunt bine văzuți în Germania. Sunt harnici și au mult dor de casă”, spune Mariana Filimon, care a organizat și campanii pentru susținerea nevoiașilor sau a celor aflați în suferință: „În timpul pandemiei am generat o campanie umanitară intitulată „Încalță un copil”. Atunci, am strâns peste 1.000 de perechi de încălțăminte pe care le-am donat copiilor din România. Campania a continuat chiar și anul trecut, în 2024, am adus încălțăminte pentru 600 de copii din Hașag, Turnu Roșu și Tălmăcel”.

Pe când era în Germania, Mariana Filimon și-a pus o întrebare: cum putem aduce o mângâiere unei mame al cărei copil este măcinat de cancer? O întrebare grea, pentru care a găsit răspuns alături de mulți oameni cu suflet mare: „Așa s-a născut campania „Adoptă o mamă”, în care oamenii donează mici cutiuțe în care pun ce consideră ei că ar ajuta-o pe mama internată în secțiile de oncologie pediatrică, alături de copilul său bolnav: o eșarfă, o cremă, o cană, o cutie de ceai, o carte sau o icoană. Orice era oferit din suflet era binevenit.”

Munca sibiencei nu avea cum să scape neremarcată. În 2023, diaspora o trimite în „Top 100 de români” și o desemnează „Femeia anului”, după ce a strâns cele mai multe voturi dintre cei 111 de români nominalizați: „Tot ceea ce fac, fac cu suflet. Aceste distincții mă onorează și mă determină să merg mai departe. Oamenii devin frumoși atunci când ajută”.

Mariana Filimon, „Femeia Anului” din diaspora, promovează tradițiile din Mărginimea Sibiului (foto)

Despre voluntariatul Marianei Filimon se poate spune și scrie mult. A colaborat cu Maria Retegan de la „Gașca Zurli”, a luptat împotriva violenței domestice la care sunt supuse femeile și, de când a revenit pe meleagurile natale, promovează intens tradițiile și obiceiurile care i-au fermecat copilăria: „Noi, sibienii, suntem bogați în moștenirea culturală, iar lumea trebuie să o știe”.

Deasupra Tălmăcelului, sătenii au ridicat, în 2024, o cruce de mari dimensiuni, care luminează în noapte, vestind lumii că locul este vegheat de Dumnezeu.

În satul străbătut de trei fire de apă, toate izvorâte în Munții Lotru, cea pe care diaspora a votat-o drept „Femeia Anului” și-a asumat o nouă misiune de voluntariat: cea de a arăta lumii că Tălmăcelul poate redeveni o perlă în mândra salbă a satelor care alcătuiesc Mărginimea Sibiului, aducând în prim-plan bogăția spirituală a comunității din care face parte.

Iar toate acestea se petrec în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

Mariana Filimon, „Femeia Anului” din diaspora, promovează tradițiile din Mărginimea Sibiului (foto)

Ultima oră