Polițiștii indieni au întrerupt un concert improvizat al lui Ed Sheeran. Celebrul cântăreț a început să cânte pe stradă, înainte de concertul său de duminică seara. Polițiștii susțin că zona este foarte aglomerată și un concert stradal ar fi blocat circulația.
Incidentul a avut loc duminică la Bengaluru. Sheeran, îmbrăcat într-un tricou alb și pantaloni scurți, a fost văzut cântând la chitară pe un trotuar din centrul orașului indian, înainte de concertul său de duminică seara.
În timp ce vedeta cânta hit-ul „Shape of You”, un polițist s-a îndreptat spre Sheeran și i-a deconectat microfonul, potrivit Reuters. Sheeran a plecat la scurt timp după incident, în ciuda protestelor fanilor.
Poliția a transmis că organizatorii evenimentului nu au permis spectacolul stradal, care se afla pe una dintre cele mai aglomerate străzi ale orașului. Sheeran a respins acuzația, însă nu dorit să amplifice incidentul spunând că „totul este bine”.
Sheeran se află în India pentru o serie de concerte. Duminică seara, după incident, el a apărut pe scenă împreună cu cântăreața indiană Shilpa Rao.