Fotograf de nunți din Sibiu acuzat de escrocherie.„Ne-a mințit și ne-a lăsat fără albume”

Update

Mădălin Rascacea a declarat că a luat legătura cu o parte dintre clienți și a restituit contravaloarea albumelor. Cu toate acestea, deocamdată, păgubiții nu au confirmat că au primit banii înapoi.

Ştire iniţială

Ioana Dragomir, o tânără din Sibiu, a decis să își facă publică experiența neplăcută cu fotograful Mădălin Rascacea, după ce a așteptat aproape doi ani pentru a primi albumele foto de la nunta sa, fără succes.

,,L-am cunoscut pe Mădălin pe Facebook și prima dată l-am angajat ca fotograf pentru cununia civilă, unde a făcut doar câteva poze. Mi s-a părut ok și am decis să îl aleg și pentru nunta mea. Am avut nunta pe 15 iulie 2023. Am plătit toată suma, i-am asigurat transportul, însă materialele foto și video primite nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. După numeroase insistențe, am primit pozele, însă erau de o calitate foarte slabă. În plus, am semnat un contract pentru două albume, pe care nu le-am primit nici până în ziua de azi.

Am încercat să discut cu el în mod civilizat, dar mereu găsea scuze. Ba că este răcit, ba că are probleme, ba că mai durează puțin. L-am rugat să îmi returneze banii pentru albume, pentru că le voi face în altă parte. Mi-a cerut contul bancar și a spus că îmi va returna banii, dar nici până astăzi nu a făcut-o. Acum m-a blocat peste tot și nu mai pot da de el.”, a declarat sibianca.

În încercarea de a preveni ca și alți oameni să treacă prin aceeași situație, Ioana a făcut o postare publică pe Facebook, în care a povestit experiența sa cu fotograful și i-a menționat numele. Postarea a adunat rapid numeroase reacții și comentarii de la alte persoane care susțin că au trecut prin situații similare.

Fotograf de nunți din Sibiu acuzat de escrocherie.„Ne-a mințit și ne-a lăsat fără albume”

Mai multe persoane reclamă aceeași problemă

După ce Ioana a făcut publică problema pe Facebook, mai multe persoane au intervenit spunând că au trecut prin situații similare.

Emilia, o altă clientă nemulțumită, a relatat: ,,De doi ani de zile a făcut o treabă de mântuială. Nu pot salva pozele de pe stick-uri pentru că sunt criptate, sunt aceleași poze de zeci de ori, niciuna bună. Nici măcar nu știe să facă poze corect, totul pare făcut la întâmplare.”

Maria, care a avut și ea o experiență negativă, spune: ,,Am trecut prin aceeași poveste. Ne-a mințit cu nerușinare, ba că săptămâna viitoare, ba că e bolnav în spital. Până la urmă, am renunțat la album și am cerut banii înapoi. Înainte de eveniment, soțul meu l-a sunat să vadă la ce oră ajunge, iar el ne-a spus că a avut un accident și că nu știe cum va ajunge. Până la urmă, a venit cu nașii noștri, iar noi a trebuit să-i punem la dispoziție transport. Nu recomand nimănui acest individ.”

Reacția fotografului

Contactat pentru un punct de vedere, Mădălin a declarat scurt: ,,Nu am nimic de zis. Ei vor ceartă, nimic mai mult. Jigniri și amenințări. Eu nu am timp de așa ceva. Le-am cerut timp, atâta tot.”

Plângere la poliție

Deoarece nu a reușit să își recupereze banii și nici albumele foto, Ioana Dragomir a depus o plângere la poliție. „Nu este vorba doar de bani, ci și de faptul că acest om trebuie să fie tras la răspundere pentru ceea ce face. Sunt multe persoane păgubite și trebuie să știe toată lumea să nu mai cadă în aceeași capcană”, spune sibianca.

Ultima oră