Mașină de Bolt răsturnată sâmbătă noaptea în Cisnădioara. Pasager: „Ne-a întrebat dacă ne deranjează dacă merge mai repede”

O mașină de Bolt s-a răsturnat sâmbătă noapte, în Cisnădioara, iar pasagerii susțin că șoferul a mers cu viteză excesivă și nu a mai reușit să controleze autovehiculul, ajungând în șanț.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3:00, iar la fața locului au intervenit rapid echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și poliția. În mașină se aflau trei pasageri și șoferul, care lucra pentru platforma de ridesharing Bolt. Unul dintre pasageri a povestit că șoferul a intrat în curba respectivă cu o viteză mult prea mare.

„Șoferul mergea tare și, înainte de a intra în curbă, ne-a întrebat dacă ne deranjează dacă merge mai repede. La acel moment, viteza era de aproximativ 70 km/h. Înainte de curba în care ne-am răsturnat, a frânat brusc. În momentul accidentului, în curbă, viteza era de aproximativ 100 km/h. Când am închis ochii, aveam impresia că viteza era de aproximativ 70 km/h, iar apoi am intrat în șanț”, a declarat unul dintre pasagerii care se aflau în mașină.

Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit în urma accidentului. (DETALII AICI)

Ultima oră