Un bărbat a fost amendat cu peste 25.000 de lei de polițiștii de la Protecția Animalelor după ce a abandonat un câine pe un câmp, iar acasă mai avea și alte exemplare care aveau urechile tăiate, nu este sterilizate sau microcipate.
Polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au fost sesizați vineri cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi abandonat câinele pe un teren din Gurghiu, potrivit Mediafax.
În urma verificărilor efectuate, cel în cauză a fost identificat ca fiind un bărbat de 43 de ani, din Ibănești.
Acesta a fost amendat cu 12.000 de lei pentru abandonarea câinelui. De asemenea, pentru câine a fost emis un ordin de plasare în adăpost, fiind ulterior preluat de o asociație.
Polițiștii au făcut apoi verificări la domiciliul bărbatului, unde au descoperit un câine din rasa Kangal, care prezenta urechile cupate, fiind întocmit astfel un dosar penal.
Totodată, în curtea bărbatului au mai fost găsiți alți cinci câini, dintre care unul din categoria raselor periculose, nemicrocipați, neînregistrați, iar cei din rasa comună nesterilizați.
Ca urmare, bărbatului i-au fost date alte șase amenzi în valoare de 13.500 de lei, fiind emise, în total, 6 ordine de plasare în adăpost.