Depou nou și ateliere pentru întreținerea troleibuzelor la Mediaș. Investiția se apropie de 30 de milioane lei

Un nou proiect de infrastructură pentru transportul public local va fi implementat în Mediaș, vizând construcția a două clădiri cu funcțiuni de depou și ateliere pentru reparația troleibuzelor, potrivit unui memoriu de prezentare.

Clădirea principală, cu funcțiunea de depou și ateliere, va include zona de reparații, ateliere, depozitare materiale și spații social-administrative. Aceasta va avea un regim de înălțime P+E și o suprafață construită de peste 1.000 metri pătrați. De asemenea, va fi construită o clădire denumită „Casa Poartă”, destinată activităților social-administrative. Aceasta va avea un regim de înălțime parter și o suprafață construită de 51,50 metri pătrați.

În cadrul proiectului este prevăzută și realizarea unei gospodării de apă, care va include un rezervor pentru hidranți exteriori și interiori, precum și o cameră de pompe. Clădirea va avea un regim de înălțime P și o suprafață construită de 27 metri pătrați. În total, suprafața construită pe parcelă va fi de peste 1.100,00 metri pătrați.

Scopul principal al investiției este autorizarea lucrărilor pentru „Îmbunătățirea serviciului de transport public local prin realizarea unei infrastructuri corespunzătoare – ETAPA 1”. Acest proiect include construirea unui depou cu ateliere de reparații, realizarea unei Case Poartă, construirea unui Post Trafo, amenajarea acceselor și a platformelor auto, crearea locurilor de parcare necesare, amenajarea spațiilor verzi și branșamentele la rețelele edilitare existente.

Pe lângă aceste investiții, se va amenaja și rețeaua de contact pentru troleibuze pe noul amplasament al bazei de întreținere, care va avea acces direct la strada principală Aurel Vlaicu din Mediaș. Totodată, va fi realizată o parcare destinată autobuzelor, ce va include și stații de încărcare pentru autoturisme electrice.

Un alt element important al proiectului este construcția a șase stații moderne de autobuz. Acestea vor avea structură metalică și închideri laterale din sticlă. De asemenea, vor fi dotate cu panouri LED/LCD pentru afișaj informativ, panouri fotovoltaice pentru alimentare energetică independentă, dispozitive wireless și camere de supraveghere, oferind astfel un sistem de transport public modern și sigur.

Valoarea totală a investiției este estimată la 29.000.000 RON. Conform graficului de eșalonare a lucrărilor, perioada de implementare a proiectului va fi de 24 de luni.

Ultima oră