Pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Săcădate pentru stingerea unui incendiu.
”La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă, două autospeciale de primă intervenție și un echipaj SMURD.”La sosirea forțelor incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum în interiorul unei case. S-a acționat pentru stingerea incendiului. În urma acestuia au fost afectate mai multe elemente de mobilier și bunuri din interiorul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.” a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la un cablu defect. Nu au fost victime.