O studentă s-a adresat joi, consilierilor locali cu privire la repartizarea locuințelor ANL. Mai exact, aceasta se consideră neîndreptățită din cauza punctajului primit.
În cadrul ședinței Consiliului Local de joi, sibianca Diandra Stocia, a susținut că nu a primit punctajul corect pentru repartizarea locuințelor ANL. „Am venit să vă rog frumos să îmi oferiți un temei legal pentru modul de calculare a venitului mediu lunar pe membru de familie, în cadrul dosarului pentru obținerea locuințelor ANL. În cazul meu, după ce am depus o cerere de contestație, am fost contactată telefonic și mi s-a explicat că venitul meu lunar a fost împărțit doar la lunile în care am avut venituri. Chiar dacă se menționează că este venitul mediu lunar pe ultimele 12 luni pe luna în curs. Nicăieri în legislația în materie de ANL și nici în hotărârile Consiliului Local Sibiu legate de unele, nu se folosește sintagma de venit mediu raportat la lunile în care ai avut venit, ci din contră, venitul mediu net lunar raportat la ultimele 12 luni. (…) Nicăieri nu se vorbește de faptul că se iau în considerare doar lunile în care ai avut venituri. În final, vă rog și pe dumneavoastră să analizați articole de lege menționate și să-mi oferiți o bază legală pentru a putea cere și alt punct de vedere altor instituții abilitate acestui mod de calcul de exemplu Agenția Națională pentru Locuințe”, a susținut Stoica Diandra.
„În urma analizei dosarului, Comisia de contestații a ajuns la același rezultat. Venitul mediu pe un an de zile se calculează luându-se în seamă lunile în care dumneavoastră ați lucrat. Dacă ați lucrat cinci luni de zile, nu ne putem raporta la un an de zile, la 12 luni. Dumneavoastră ne-ați adus pe cinci luni de zile. Dacă o persoană ar fi avut venitul o singură lună de 5 000 de euro, urmând ca în anul următor acel rezultat, acel salariu să fie de 5.000 de euro, ar fi fost cinstit să împărțim cele 5.000 de euro pe 12 luni? Să dea un venit astfel încât persoana să obțină o locuință subvenționată pe baza acestui venit. Am analizat cu mare atenție și punctajul dumneavoastră a fost corect acordat. Dumneavoastră puteți să vă adresați Agenției Naționale de Locuință sau puteți contesta în instanță”, a spus președinta Comisiei de contestații, Ioana Dogaru.
Citește și: Lista cu cei 45 de sibieni care primesc locuinţe ANL. Consiliul Local o aprobă joi