Șoc în fotbalul românesc. A murit Dinu Gheorghe

Fostul președinte al clubului Rapid București, Dinu Gheorghe a încetat din viață la vârsta de 68 de ani. 

Cunoscutul om de fotbal a fost găsit fără suflare miercuri dimineață, de femeia care făcea menajul în casa în care trăia.

Dinu Gheorghe a fost președinte la echipele FC Brașov, Astra Ploiești, Dinamo București, ASA Târgu Mureș și Dunărea Călărași. Cunoscut ca Dinu ”Vamă”,  el a avut patru mandate de conducător la Rapid București, în perioadele 1997 – 2006, 2010 – 2011, 2015 și 2016.

Clubul FC Hermannstadt a reacționat rapid și a transmis public un mesaj de condoleanțe. ”A.F.C. Hermannstadt își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a lui Dinu Gheorghe, fost conducător de club cu performanțe deosebite și o personalitate care a marcat fotbalul românesc. Condoleanțe familiei!” a fost mesajul transmis de clubul sibian.

În ultima perioadă, Dinu Gheorghe nu a mai apărut în spațiul public, după ce, înainte de sărbători suferise și o intervenție chirurgicală.

Dinu Gheorghe a fost o perioadă și vameș, slujbă în urma căreia a primit și porecla Dinu „Vamă”. Din această postură a ajuns să împartă o locuință chiar cu Tudor Postelnicu, omul care a condus Securitatea, temuta instituție de pe vremea conducerii lui Nicolae Ceaușescu.

Ultima oră