Concedieri la Camera Deputaților. Sute de posturi desființate

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, un memorandum care conține mai multe măsuri de reorganizare a acestora, măsuri care în final vor duce la reducerea cu 240 posturi a numărului de posturi alocate compartimentelor.

„Pornind de la necesitatea reducerii cheltuielilor de organizare și funcționare ale autorității legiuitoare și în urma analizelor efectuate asupra activității serviciilor Camerei Deputaților propunem mai multe măsuri de reorganizare a acestora, măsuri care în final vor duce la reducerea cu 240 posturi a numărului de posturi alocate compartimentelor. Reducerea cheltuielilor de organizare și funcționare va avea în vedere și măsuri de eficientizare a consumurilor specifice”, prevede documentul, scrie Mediafax.

Astfel, capitolul „Reorganizarea structurii organizatorice a servicii lor Camerei Deputaților” prevede că pentru punerea în aplicare a reducerilor de personal pe durată nedeterminată, se va proceda în ordine la încetarea raporturilor de serviciu ale personalului că ruia i-a fost aprobată continuarea activității după împlinirea vârstei de pensionare, încetarea raporturilor de serviciu sau a contractelor individuale de muncă, după caz, ale personalului care cumulează pensia cu salariul, indiferent de tipul de pensie: pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară, demararea procedurilor de pensionare de către persoanele care îndeplinesc condițiile, conform legii și, ulterior, încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale acestora și retragerea acordului angajatorului în cazul suspendării la cerere din motive personale, a raportului de serviciu sau de muncă.

De asemenea, se menționează clarificarea situației personalului detașat la alte instituții, încetarea procedurilor de derulare a concursurilor aflate în desfășurare; pentru concursurile încheiate pentru care nu au fost finalizate procedurile de angajare, se propune ca acestea să nu mai fie continuate și neaprobarea exercitării atribuțiilor de coordonator la compartimente și, implicit, neacordarea plății suplimentare a acestui personal.

„După aplicarea măsurilor de mai sus, în funcție de numărul de personal raportat la numărul de posturi alocate într-un compartiment și raportat la numărul de posturi de execuție propuse a fi reduse, personalul va fi redistribuit sau evaluat, după caz. Evaluarea profesională se va efectua conform următoarelor criterii: studiile absolvite, ca nivel și specializare; experiență în domeniu (vechime pe post); calificativele obținute în ultimii 2 ani; testarea profesională; situația disciplinară.

Evaluarea profesională ce va fi organizată în perioada următoare se va desfășura în conformitate cu un set de norme aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaților. Întregul demers respectă legislația în vigoare privind dialogul social, pornind de la consultări și discuții cu reprezentanții sindicatelor, cu respectarea prevederile legale în materie de concedieri colective”, se arată în memorandum.

Au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, afirmă președintele Camerei Deputaților. Cele mai multe, 71, sunt de la Departamentul legislativ şi al Secretariatului tehnic, adică de la Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent și preşedinţi de comisii.

„În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, anunța marți preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Șerban.

Un protest al angajaților Camerei Deputaților a avut loc luni. „Este o ipocrizie imensă la nivel de guvern, de instituții politice… Sunt căpușate toate instituțiile politice”, spunea o protestatară.

Ultima oră