Echipa de handbal Măgura Cisnădie o pierde de la vară pe Elena Roșu (27 ani), singura jucătoare din echipă care era componentă a lotului național de senioare al României.
Aflată la final de contract cu Măgura la finalul acestui sezon, coordonatorul de joc Elena Roșu a semnat din vară un acord cu Dunărea Brăila, una din forțele financiare ale Ligii Naționale de handbal. Roșu a mai jucat la Dunărea în 2018-2021, iar echipa brăileană se luptă pentru un loc în EHF European League și sezonul viitor. Originară din Galați, handbalista merge aproape de casă și va avea și un salariu aproape dublu față de ce avea la Cisnădie, astfel că oferta Dunării a fost una de nerefuzat.
Va sta trei luni pe tușă
Jucătoarea Măgurii s-a operat recent, după ce a suferit o ruptură parțială la tendonul lui Ahile, termenul de recuperare estimat fiind de trei luni. Ea ar putea reveni pe teren spre finalul acestui sezon, pentru a juca ultimele sale meciuri la Cisnădie. Accidentarea la tendon a făcut ca sportiva să rateze prezența cu echipa națională la Campionatul European care a avut loc în decembrie anul trecut.
Roșu poate evolua atât centru cât și inter dreapta și a mai participat cu naționala la Mondialul din Japonia, în anul 2019. Are în palmares și un bronz cu naționala de tineret în Rusia, în 2016, dar și un titlu național și o Cupă a României, ambele în 2017 cu CSM București.
Ea joacă la Cisnădie din 2022 și a mai trecut în carieră pe la Danubius Galați, CSM București, Rapid București, Dunărea Brăila și SCM Rm. Vâlcea. A făcut furori la Cisnădie cu abdomenul său lucrat la sală, fiind cea mai ”fit” jucătoare din echipă, dar și de la națională.
Oficialii clubului sibian nu mai au emoții că o altă jucătoare de bază poate pleca la vară, toate celelalte sportive de top având contracte până în vara lui 2026.
Meci de gală sâmbătă, cu CSM București
Sâmbătă, 1 februarie, de la ora 15.00, Cisnădia va juca pe teren propriu cu liderul CSM București, în etapa a 16-a a Ligii Naționale feminine. Pentru fanii cisnădieni va fi ultimul prilej să o vadă jucând în Sala Măgura pe Cristina Neagu, care se va retrage la finalul acestui sezon. Bilete sunt deja disponibile la casiera Primăriei Cisnădie, dar și sâmbătă, de la ora 13.00, la Sala Măgura.
Cu 12 puncte din 14 meciuri, Măgura este pe locul 9 în campionat, la patru puncte distanță de locul 11, cel care duce la barajele de supraviețuire.