Copil sechestrat și bătut de un adolescent la Agnita. Mama: „Nu a fost vorba de o joacă” (video)

Un copil de 14 ani ar fi fost sechestrat și bătut de un tânăr care l-a invitat acasă la el, după săniuș. Mama copilului a depus plângere la poliție cu privire la acest incident.

video
play-sharp-fill
Luis, un copil de doar 14 ani din Agnita, a fost bătut de un tânăr mai mare cu trei ani decât el. Băiatul de 17 ani i-ar fi întins o capcană, cei doi având un conflict mai vechi. După ce au fost la săniuș, băiatul mai mare l-a invitat la el acasă. Acolo, tânărul ar fi încuiat ușa și ar fi început să îl bată, în timp ce un alt copil filma toată scena.

„L-au închis în casă. Ei au mai avut un conflict în vară pentru că Luis ar fi vorbit cu sora lui. A vrut să îl mai bată și altădată din cauza asta. Acum, copilul s-a panicat că acela a încuiat ușa și nu a vrut să îi mai dea drumul. S-a ridicat de pe pat și a cerut ajutorul. Filmarea a fost făcută după ce deja îi dăduseră câteva palme”, a spus Nicoleta, mama copilului agresat.

Pe filmare se vede cum copilul îl imploră pe agresor să nu îl lovească din nou. Printre lacrimi acesta îl roagă pe tânăr „să nu mai dea”, moment în care tânărul îl lovește peste mâna întinsă cu cu care încerca să se apere. Mai apoi, copilul își face curaj și aleargă către ușă strigând cu toată forța „ajutor”, agresorul încercând să îl prindă din nou. Ușa o deschisese o fată, care se afla în casă și care a auzit strigătele băiatului.

Femeia mai spune că agresorul a pus imaginile inclusiv pe Instagram pentru a se lăuda cu fapta făcută. „Nu a fost vorba de o joacă sau o glumă. Copilului îi este frică acum să meargă la școală. Trebuie să vorbesc cu un psiholog. Am depus plângere și la Poliție”, mai spune mama copilului.

Poliția Orașului Agnita a deschis un dosar penal. “Ca urmare a unei plângerii înregistrate, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in-rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, urmând a fi dispuse măsuri legale în consecință”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Walter.

 

 

 

 

Ultima oră