Bolta Rece, restaurantul emblemă al Sibiului din Parcul Sub Arini, pe care bunicii și părinții și-l amintesc cu nostalgie, fiind locul unde în zilele de vară însorite își petreceau timpul cu prietenii, este readus la viață. Anul acesta, Bolta Rece ar trebui să își redeschidă din nou ușile, odată cu finalizarea lucrărilor.
Lucrările la emblematicul restaurant Bolta Rece au fost demarate în aprilie 2021, fiind extins corpul de clădire și pus acoperișul. În momentul de față, lucrările sunt finalizate în proporție de 80 la sută.
„În prezent, lucrările la proiectul Bolta Rece au avansat semnificativ, fiind finalizate în proporție de 80%. Pe lângă consolidarea integrală a vechiului imobil, lucrările de refacere a acoperișului, subsolurilor și parcărilor subterane sunt gata. De asemenea, am finalizat instalațiile electrice și sanitare din interior, precum și lucrările de structură exterioară. Fațadele sunt, de asemenea, aproape finalizate, cu un procent de aproximativ 80%. Totodată, am montat întreaga tâmplărie și am încheiat închiderile vitrate. Lucrările de hidroizolație și termoizolație au fost de asemenea încheiate, iar compartimentarea interioară este în stadiu avansat”, a transmis Alexandra Coman, manager de proiect.
Citește și: Bolta Rece se reconstruiește – Cum vor arăta cele patru restaurante cu specific diferit
Proiectul de reconstrucție a restaurantului aduce modificări considerabile și va reuni patru restaurante cu specific diferit. Acestea vor fi conectate de un spațiu comun de luat masa, în centrul căruia va fi amenajat și un bar. Dezvoltatorii au fost atenți să păstreze autenticitatea clădirii, chiar dacă au fost aduse elemente noi
„În calitate de dezvoltator al acestui proiect, am conștientizat încă de la început responsabilitatea pe care o avem față de conservarea clădirii vechi. Aceasta este o prioritate pe care am urmărit-o cu atenție pe parcursul întregului demers. Însă, dorim ca proiectul Bolta Rece să reflecte nu doar o apreciere pentru istoria și tradiția locației, dar și apetitul tinerilor pentru proiecte Horeca moderne”, a mai spus managerul de proiect.
VEZI AICI CUM VA ARĂTA BOLTA RECE
„Lucrul cu o structură veche”, principala provocare
În procesul renovării acestei clădiri vechi de peste 160 de ani, au fost identificate provocări tehnice neașteptate. „Lucrul cu o structură atât de veche prezintă dificultăți semnificative, deoarece fiecare element al clădirii poartă amprenta timpului și a condițiilor anterioare de utilizare. De la deteriorarea materialelor originale la complexitatea adaptării la standardele moderne de siguranță și eficiență, fiecare pas a necesitat o atenție specială și o abordare delicată. Aceste provocări nu sunt deloc ușor de gestionat, însă ele subliniază angajamentul nostru de a conserva istoria și caracterul clădirii, asigurându-ne, în același timp, că intervențiile sunt realizate cu standarde înalte de calitate”, a spus managerul de proiect.
Până în prezent, investițiile realizate în cadrul proiectului se apropie de suma de 2,5 milioane de euro, dintr-un buget estimat de peste 3 milioane de euro. „Această alocare financiară subliniază angajamentul nostru față de dezvoltarea și conservarea clădirii, precum și dorința de a oferi un spațiu de referință pentru Sibiu. Fiecare etapă a fost realizată cu meticulozitate, având ca scop nu doar restabilirea valorii istorice a clădirii, dar și crearea unui restaurant modern, atractiv și funcțional pentru comunitate”, explică managerul de proiect.
Restaurante, patiserie, cafenea și stații de take-away
Cu un concept inedit, noua locație de top aduce și combină mai multe bucătării și stiluri, potrivite pentru gustul fiecăruia. La parter, bucătăria centrală va deservi patru bucătării deschise, fiecare cu punctul propriu de servire. În aripa stângă va fi o bucătărie deschisă cu meniu pe bază de carne și una cu specific pescăresc. Acestea vor avea un spațiu comun de luat masa. Aripa dreaptă va găzdui o patiserie-cafenea și o bucătărie pe bază de pizza și paste, cu o zonă de mese comună. Toate cele patru restaurante din cadrul Bolta Rece vor avea stații de take-away accesibile din parc. Cele două aripi vor fi conectate de un bar central. La etaj, va fi un spațiu destinat evenimentelor private și o terasă cu vedere superbă către parc. Întregul proiect este gândit pentru a menține oaspeții conectați cu parcul Sub Arini. Suprafața vitrată generoasă oferă vedere spre parc din interior, iar o mare parte din geamuri se deschid astfel încât întregul spațiu devine ca o terasă.
Cele două corpuri vitrate au rolul de a aduce mai multă lumină în spațiu. „Ceea ce completează proiectul în acest moment sunt cele două corpuri vitrate, imaginate de biroul de arhitectură, responsabil de proiectul Bolta Rece. Ele au fost gândite cu scopul de a integra armonios noul concept în contextul arhitectural existent și de a aduce un plus de transparență și lumină în spațiu, evidențiind astfel frumusețea zonei și relaționându-se direct cu parcul Sub Arini”, a explicat managerul de proiect.
„Timpul îmbogățește gustul”
Sloganul locației este și se încearcă surprinderea esenței experienței de la Bolta Rece. În acest sens, structura și atmosfera vechii clădiri a fost păstrată intactă, cu intenția de a conserva chiar și unele dintre elementele vizuale, ce conferă clădirii amprenta sa unică.
Sibienii sunt, cu siguranță, nerăbdători să calce pragul vestitului restaurant, să ia masa aici și să bea o bere în compania prietenilor. În acest moment nu se știe cu exactitate data la care va avea loc inaugurarea localului Bolta Rece, însă există șanse să se deschidă anul acesta.