Obiective mărețe pentru sibianul Victor Cornea în 2025. ”Vreau să ajung în top 50”

După ce a ajuns în turul 2 la Australian Open, tenismenul sibian Victor Cornea și-a setat un obiectiv ambițios, să ajungă în top 50 ATP la dublu. 

Victor Cornea s-a înscris la startul turneului Challenger 125 de la Quimper (Franța), unde va face pareche cu Teo Arribage. În primul tur, perechea Cornea/Arribage va juca marți contra favoriților numărul 4, americanii C. Harrison/T. King.

”Cu siguranță, am în vizor Top 50 ca și prima bornă, pe termen scurt și mediu. Trăiesc momentul și extrag ce pot mai bine din parteneriate” a anunțat sibianul. În acest moment, sibinaul ocupă locul 91 ATP la dublu.

”Cu Navone voi juca periodic”

Victor va juca periodic alături de argentinianul Mariano Navone, cel alături de care a ajuns săptămâna trecută în turul 2 la Melbourne. ”Pot spune că Navone își dă sufletul pe teren la fiecare minge, de când m-am întâlnit cu el la Brisbane, ne-am conectat foarte bine, tot timpul am vorbit despre Australian Open. Avem un vibe foarte bun și pe teren și în afara lui. Cu Navone voi juca periodic, el este un jucător de simplu, are alte obiective comparativ cu mine, nu avem un plan pe termen lung împreună” a mai declarat Victor Cornea.

Ultima oră