Justițiarul de Berceni a prins un pedofil la Sibiu. Polițiștii au intrat pe fir (video)

Alexandru Constandachi, cunoscut drept „Justițiarul de Berceni”, a reușit să prindă un pedofil din Sibiu. Individul demascat a abordat o minoră din Ilfov, încercând să întrețină cu ea raporturi sexuale. Polițiștii au intrat pe fir, iar bărbatul a fost dus la audieri.

video
play-sharp-fill
Justițiarul de Berceni a venit special la Sibiu pentru a demasca un bărbat care a abordat o minoră pentru a întreține raporturi sexuale cu ea. Justițiarul l-a abordat pe individ pe stradă în cursul serii de sâmbătă. 

Justițiarul l-a luat la întrebări pe individ, iar într-un clip video publicat pe contul lui de TikTok se observă că l-a pus „să se pedepsească” singur. 

video
play-sharp-fill
Cazul a fost semnalat la Poliție, mai multe echipaje fiind trimise în zonă în acea seară. 

„În jurul orei 21:30, o persoană a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu declarând că a depistat în municipiul Sibiu un bărbat care ar fi săvârșit fapte de natură penală. Apelantul și bărbatul în cauză au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Sibiu, iar în urma investigațiilor efectuate a rezultat următoarea stare de fapt: În cursul anului 2024, prin intermediul rețelelor de socializare și al mesageriilor on-line, utilizând diverse pseudonime, bărbatul de 43 de ani, din municipiul Sibiu ar fi abordat o minoră de 15 ani, din județul Ilfov cu care ar fi purtat mai multe conversații de natură sexuală și i-ar fi propus să se întâlnească pentru a întreține raporturi sexuale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În baza probatoriului administrat în cauză cu sprijinul Justițiarului de Berceni, la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, urmând a fi propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă. Deocamdată, individul este liber.

Cercetările în acest caz continuă.

Ultima oră