Antrenorul Marius Măldărășanu nu a fost deloc mulțumit de jocul prestat de FC Hermannstadt pe Arena Națională, chiar dacă rezultatul final, 1-1 a fot unul pozitiv.
Sibiul a produs surpriza vineri contra campioanei și a reușit remiza, scor 1-1, chiar dacă FCSB a ratat numeroase ocazii mari de gol. Bine organizată în defensivă, echipa de pe malul Cibinului a fost chiar la câteva minute de o mare victorie.
”E adevărat că puteam câștiga 3 puncte. Erau puncte norocoase, dar ar fi fost o victorie nemeritată. Asta este realitatea! Ei au făcut un joc bun, au calitate în duelurile unu contra unu. Ce m-a deranjat, la pauză m-am și luat un pic de jucătorii mei, pentru că am observat o lipsă de încredere. În a doua repriză am reglat-o, dar pasele nu au fost cu încredere. Nu am reușit să punem probleme, așa cum ne-am fi dorit, jucătorii mei au calitate mare. Ca în toți acești ani ai mei la Sibiu, asta am observat, o lipsă de încredere. Am avut posibilitatea să dezvoltăm anumite contraatacuri sau atacuri poziționale, însă ne-a lipsit decizia sau ultima pasă, acolo am suferit. Până la urmă e un punct contorizat, începem cu dreptul acest an, chiar dacă jocul nu m-a mulțumit. Ăsta e fotbalul, se întâpmlă să joci prost și să iei puncte, altădată am jucat bine și am pierdut” a declarat tehnicianul sibienilor la flash-interviu.
”Să nu uităm de unde am plecat”
Măldărășanu rămâne cu gândul la play-off și vrea să preungească cât mai mult seria de șase jocuri fără eșec. ”Le-am spus jucătorilor că vreau să ne uităm și în sus în clasament, dar să nu uităm de unde am plecat, la un moment dat. Fiecare punct contează, când nu pierzi, îți dă încredere. E important să nu pierzi meciurile. Suntem realiști, ne uităm și în sus. Ne-am omogenizat acum, pentru că la începutul campionatului nu s-a întâmplat asta. Ca efort nu am ce să le reproșez. Urmează meciul cu Iașiul și ne așteaptă o deplasare destul de lungă”, a declarat Marius Măldărășanu, la finalul jocului de pe Arena Națională, 1-1 cu FCSB.