CSU în colaps. Sibiul pierde acasă și se afundă în clasament (video)

Cu un lot înjumătățit de plecări, CSU Sibiu nu mai sperie pe nimeni în Liga Națională de baschet masculin și a pierdut vineri în Sala Transilvania, 73-88 cu CSM Tg. Mureș. 

La mureșeni a evoluat și Bogdan Popa, unul dintre cei patru jucători care au părăsit CSU în această iarnă.

video
play-sharp-fill

După 14-14 în minutul 8, favorită clară în acest joc, CSM Tg. Mureș a câștigat primul sfert cu 22-15. În sfertul al doilea, mureșenii s-au dus la 12 puncte, însă sibienii au echilibrat disputa. CSU s-a impus în sfertul al doilea cu 24-22, astfel că la pauza mare scorul era 39-44.

Universitarii au fost în avantaj pe tabelă la mijlocul sfertului al treilea, 50-49 și 53-52. Mureșenii au trecut din nou la conducere, s-au distanțat pe tabelă și aveay avantaj consistent înaintea ultimelor 10 minute: 58-69.

Jocul s-a rupt în startul ultimului sfert, când oaspții au început cu un run de 8-0 și soarta meciului era decisă. Mureșenii au avut avantaj maxim de 22 de puncte, 64-86, dar universitarii au mai îndulcit pe final din amărăciune. S-a terminat 73-88, iar Sibiul este pe locul 13 în sezonul regular, cu un bilanț de 5-12.

De remarcat jocului lui Zetos, care a marcat nu mai puțin de 23 de puncte, după ce până acum a fost utilizat mai mult la ”satelit”.

Echipa lui Tomas Rinkevicius are o singură victorie în ultimele 9 etape și are mare nevoie de întăriri, pentru a ieși din criză.

CSU: Zetos 23, Gross 14, Pipkins 13, Colak 12,  Adamovic 8, Drăgan 2, R.Popa 1, Banciu, Mitrache. Antrenor: Tomas Rinkevicius.

Ultima oră