„E doar sfârșitul lumii” și „Electra”, premierele începutului de 2025 pe scena teatrului "Radu Stanca"

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pus în vânzare biletele pentru spectacolele din primele luni ale anului 2025, când publicul va avea ocazia să urmărească două premiere remarcabile:

„E doar sfârșitul lumii/Einfach das Ende derWelt”, de Jean-Luc Lagarce, în regia lui Eugen Jebeleanu – un spectacol al secției germane.
„Electra”, după Sofocle și Euripide, în regia lui Mihai Măniuțiu – o producție cunoscută a TNRS, prezentată atât cu distribuția originală, cât și într-o variantă actualizată.

„Continuăm să oferim publicului proiecte de excepție și propuneri artistice deosebite, iar în debutul anului 2025 aducem pe scenă două producții remarcabile.

În luna ianuarie, Eugen Jebeleanu revine cu o montare excepțională, E doar sfârșitul lumii, la Secția Germană. În februarie, la Secția Română, readucem pe scenă spectacolul memorabil Electra, regizat de Mihai Măniuțiu, într-o variantă actualizată.

Toate aceste inițiative sunt dedicate publicului nostru, care este rațiunea noastră de a fi și împreună cu care construim un dialog între trecut, prezent și viitor”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

„E doar sfârșitul lumii/Einfach das Ende der Welt” va avea avanpremiera și premiera în 18, respectiv 19 ianuarie, ora 19:00, la Promenada Mall Sibiu, etaj I.

E doar sfârșitul lumii e un spectacol instalație despre abandon și sentimentul acut al absenței.

Louis se întoarce acasă după mulți ani ca să își anunțe familia că va muri. Nu izbutește să facă nicio mărturisire în acest sens, copleșit de atmosfera apăsătoare din casă.

În mijlocul tăcerilor se revarsă furia, frustrarea, regretul față de trecut. Nu reușesc însă să își arate adevăratele emoții, să își declare iubirea, să dezvăluie secrete.

Îmi doresc cu acest proiect să vorbesc despre singurătate și înstrăinare, sub forma unui teatru imersiv, senzorial și visceral.

Într-un context în care extremismele de toate felurile urcă în mod vertiginos, îmi propun cu acest spectacol să analizez mecanismele violenței.

Cum putem combate ura și fricile? Poate teatrul să (mai) fie locul acela al conectării cu sine și cu ceilalți? Ce se poate naște din vindecarea traumelor și iminenta sfârșitului ?”, a declarat regizorul Eugen Jebeleanu.

Publicul este așteptat la „Electra” în 1 și 2 februarie, de la ora 17:00, la Sala Mare TNRS.

„După 20 de ani de la premieră, spectacolul Electra își transmite energia și seva unei noi generații de actori. Care e secretul longevității sale − și al acestui destin privilegiat? Eu cred că e dragostea. Cei care au jucat, cei care joacă, cei care vor juca în spectacol se îndrăgostesc succesiv de el. Actorii distribuției inaugurale și cei care preiau, azi, ștafeta, precum și Constantin Chiriac − fără de care acest reviriment nu ar fi fost posibil – iubesc deopotrivă acest spectacol, iar pasiunea lor face ca Electra să stea, din nou, sub o stea norocoasă”, a declarat Mihai Măniuțiu.

Biletele sunt disponibile la Agenția Teatrală (Str. Nicolae Bălcescu nr. 17, Sibiu) și online, pe www.tnrs.ro.

Informații suplimentare despre premierele TNRS

E DOAR SFÂRȘITUL LUMII

De: Jean-Luc Lagarce

Regia: Eugen Jebeleanu

Scenografia: Oana Micu

Muzica originală și video: Ovidiu Zimcea

Light design: Cristian Niculescu

Coregrafie: Malena Silberschmidt

Asistență de regie: Patrick Imbrescu

Cu: Johanna Adam, Viviane Havrilla/MalenaSilberschmidt,, Marc Illich, Fabiola Petri, Gyan Ros

Regie tehnică: Nicușor Văcariu

Sunet: Cătălin Scheau, Alex Androniciuc

Lumini: Ion Macrea, Sergiu Pașcalău

Recuzită: Nicu Dogaru

Cabine: Angelica Ognean

Responsabil marketing: Ioana Nistorescu

Spectacol în limba germană, cu traducere în limba română

ELECTRA

Text: Sofocle, Euripide

Regia: Mihai Măniuţiu

Decor: Cristian Rusu, Mihai Măniuțiu

Costumele: Cristian Rusu

Asistent regie/sufleur: Sanda Anastasof

În distribuție: Mariana Mihu-Plier / Gabriela Pîrlițeanu, Diana Văcaru-Lazăr, Andrei Gîlcescu, Ștefan Tunsoiu, Marian Râlea / Pali Vecsei, Antonia Dobocan, David Cristian, Adrian Matioc

Corul: Cristina Stoleriu, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Viorel Rață, Mihai Coman, Eduard Pătrașcu, Alexandru Malaicu, Ali Deac, Liviu Vlad, Vlad Robaș, Horia Fedorca

Grupul IZA din Maramureș – Ioan Pop, Anuța Pop, Ioachim Făt, Voichiţa Tepei, Gheorghe Kohut

Regie tehnică: Ștefan Bucșa

Lumini: Mihai Părău

Sunet: Bogdan Ropcean

Recuzită: Nicolae Dogaru

Cabine: Elena Hărșan

Coordonator marketing: Ștefania Dogariu

Ultima oră