Colectivul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu este profund îndurerat de vestea încetării din viață a domnului Col. (rez.) Dr. Mihăilescu Mircea.
Medic militar dedicat și respectat, Dr. Mihăilescu a îmbinat cu succes vocația de medic cu cea de militar, fiind un exemplu de profesionalism și empatie. Timp de ani de zile, a fost medicul de familie al cadrelor militare din spital și al familiilor acestora, contribuind semnificativ la sănătatea și bunăstarea comunității militare.
„A promovat empatia față de toți pacienții săi, câștigând considerația și respectul celor pe care i-a îngrijit”, au transmis reprezentanții spitalului.
În aceste momente de grea încercare, spitalul transmite condoleanțe familiei îndurerate și se alătură celor care păstrează o vie amintire a unui om dedicat și valoros.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!