CSU a găsit director ”interimar” în locul lui Horațiu Floca. A scos postul la concurs

Consiliul de Administrație al ULBS s-a întrunit miercuri și l-a desemnat pe Alexandru Hanea ca director interimar, până la ocuparea postului prin concurs. 

Întrunit în ședința ordinară miercuri, forul de conducere al Universității ”Lucian Blaga” a aprobat referatul privind scoaterea la concurs a funcției de conducere contractuale de director al Clubului Sportiv Universitar Sibiu (CSU Sibiu). Cum se știe, de un an, clubul de baschet este în subordinea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Până la ocuparea acestei funcții, atribuțiile organizatorice din cadrul Clubului Sportiv Universitar din Sibiu au fost delegate către Alexandru Hanea, membru al Consiliului de Administrație al CSU Sibiu. Acesta va îndeplini rolul de administrator delegat, fără acordarea niciunui drept salarial, începând cu data de 15 ianuarie, dar nu mai târziu de data la care funcția de director va fi ocupată prin concurs.

Andu Hanea conduce grupele de juniori U 13- U 18, după unificarea dintre Alpha Basketball și BC CSU Sibiu. Andu Sports, compania condusă de Hanea furnizează echipamente sportive pentru cluburi din România şi din afară.

Universitatea Lucian Blaga a anunțat pe siteul său și condițiile de participare la concursul pentru postul de director.

Concursul pentru ocuparea postului de director al CSU Sibiu constă în următoarele probe:

Analiza și evaluarea dosarului candidatului, cu rezoluția Admis sau Respins;
– Probă scrisă, pe baza tematicii și a bibliografiei, punctaj maxim 100 puncte, din care
10 puncte din oficiu;
–  Interviu, care include prezentarea planului managerial, punctaj maxim 100 puncte,
din care 10 puncte din oficiu.

Probele de concurs se vor desfășura după următorul calendar:

1. Proba scrisă: 19.02.2025, ora 09:00, sala Consiliului de Administrație al ULBS,
Bulevardul Victoriei, nr. 10, parter;
2. Rezultatele probei scrise, afișate în ordine descrescătoare a punctajelor totale
obținute de candidați: 19.02.2025, online, pe site-ul ULBS;
3. Depunere contestații proba scrisă: 20.02.2025, ora 15:00, în scris la Registratura
Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Bulevardul Victoriei, nr. 10
4. Interviu: 21.02.2025, începând cu ora 09:00, sala Consiliului de Administrație al
ULBS, Bulevardul Victoriei, nr. 10, parter;
5. Rezultate interviu și rezultate finale: 21.02.2025, online, pe site-ul ULBS;
6. Depunere contestații rezultate finale: 24.02.2025, ora 15:00, în scris, la
Registratura Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Bulevardul Victoriei, nr. 10
7. Publicare rezultate finale concurs: 25.02.2025, online, pe site-ul ULBS;
Condițiile generale de participare la concursul pentru ocuparea postului de director al CSU Sibiu sunt cele stabilite în HG nr. 286/2011, coroborate cu Legea nr. 53/2003 din Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cu OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

CSU a găsit director ”interimar” în locul lui Horațiu Floca. A scos postul la concurs

Condiții specifice de ocuparea a postului sunt următoarele:

– studii superioare de lungă durată/ studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
–  vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției: minimum 3 ani;
–  cunoștințe privind managementul proiectelor;
– cunoștințe privind managementul sportiv;
–  cunoștințe temeinice de utilizare a pachetului Microsoft Office.
– cunoștințe limba engleză nivel B2 (minim);
– deține abilități de coordonare, conducere, control și comunicare;
–  deține competențe manageriale: analiză, diagnoză, sinteză, monitorizare;
– deține capacitatea de a atrage surse de finanțare prin sponsorizări, donații, aplicații la
diverse apeluri în domeniul sportiv;
–  persoană dinamică, rezistentă la stres, comunicativă, obișnuită să lucreze și să respecte
termenele.

Dosarele de concurs se depun până la data de 13 februarie 2025, ora 12.00, la Registratura Rectoratului Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, situată în Clădirea Rectoratului, Bulevardul Victoriei nr. 10, Sibiu.
Condițiile de concurs pot fi consultate online la https://www.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/documents/ca/2025/Hotararea-nr.-1-din-15.01.2025.pdf

Relații suplimentare se obțin la Rectoratul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Cabinet Rector, 0269217887, email: rectorat@ulbsibiu.ro.

Ultima oră