Funcționara publică de la Casa de Pensii, săltată pentru luare de mită, a fost arestată. În cursul dimineții de joi, chiar înainte ca magistrații să ia o decizie împotriva ei, administrația județeană a lăudat-o într-un comunicat de presă.
Funcționara publică de la Casa de Pensii și portarul instituției au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia judecătorilor a venit vineri la ora 16:00. Cei doi sunt acuzați de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită și trafic de influență. Angajații Casei de Pensii luau sume cuprinse între 100 și 600 de lei, dar și pui de găină, cartofi și medicamente de uz veterinar de la cetățeni pentru a emite decizii de pensionare sau pentru a calcula vechimea în muncă.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, și în consecință: (…) dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.01.2025, până la data de 14.02.2025, inclusiv, pentru fiecare dintre inculpați: B.G., cercetat sub aspectul săvârșirii a 8 (opt) infracțiuni de complicitate la luare de mită, (…) precum și 29 (douăzeci și nouă) infracțiuni trafic de influență, din care una în formă continuată. G.D. cercetată sub aspectul săvârșirii a 10 (zece) infracțiuni de luare de mită, din care 3 (trei) în formă continuată. (…) dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele fiecăruia dintre inculpații B.G. și G.D..”, se arată în soluția magistraților. Atât funcționara, cât și portarul, pot contesta măsură în termen de 48 de ore de la pronunțare.
În cursul dimineții de joi, cu doar câteva ore înainte ca magistrații să decidă arestarea funcționarei, „Anii Drumeției”, program din cadrul Consiliul Județean Sibiu, a transmis un comunicat de presă în care o lăuda pe Doina Goie fiindcă duce tricolorul României pe toate crestele din munții Făgăraș.
„Doina, care în timpul săptămânii lucrează ca funcționar la Casa de Pensii, a descoperit pasiunea pentru munte prin Anii Drumeției, programul de ecoturism al Consiliului Județean Sibiu, aflat în al cincilea an în care promovează libertatea în aer liber. De fiecare dată când pleacă pe munte, Doina atârnă de rucsac ceva special: tricolorul românesc. Așa se face că, de trei ani, în munții județului Sibiu, panglici tricolore stau mărturie trecerii unei oșence care poartă în suflet iubirea de țara în care s-a născut și își crește copiii: Sunt doar un om care își iubește țara și nu se sfiește să o arate. Camarazii de drumeții s-au obișnuit deja și, nu demult, am primit de la ei un cadou de suflet: o rolă mare de panglică tricoloră”, se arată în comunicat.
La scurt timp de la emiterea comunicatului de presă, reprezentanții programului Anii Drumeției au cerut ștergerea acestuia deoarece „sunt necesare completări”.