Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 23 ianuarie, de la ora 18:00, spectacolul pentru adolescenți „Dovedește – o poveste virală”, în regia lui Eugen Jebeleanu. Spectacolul tratează teme precum propagarea știrilor false, instrumentele digitale și frica. La finalul reprezentației, spectatorii sunt invitați la o discuție liberă cu actorii și psihologul Cristina Ösz, specializată în lucrul cu adolescenții.
„Dovedește. O poveste virală ne privește. E despre noi, despre azi, în plină pandemie, cu frici, speranțe dar e și despre ideile nefondate ce duc la o criză colectivă a suspiciunii date de dificultatea de înțelegere a unei situații care ne depășește. De aici se trage paranoia, teoria conspirației și delirul produs de fluxul dens de fake news care ne bântuie la tot pasul. Mi-am dorit să aduc în discuție prin acest spectacol pentru publicul tânăr pericolul lipsei de discernământ, riscul căderii în gândiri complotiste și daunele unor fapte abuzive cum ar fi judecata unor persoane nevinovate spre a găsi un țap ispășitor.”, a declarant Eugen Jebeleanu, în timpul repetițiilor de la Sibiu, în 2022.
Célia și Théo, doi tineri adolescenți dintr-o școală de provincie, se îmbolnăvesc în aceeași perioadă în care epidemia Zika izbucnește în Brazilia. Sunt izolați în camerele lor din cămin. Ei nu suferă de altceva decât de niște neplăceri gastrointestinale sezoniere, care le „aduce iarna prin burtă”. Dar aceste neplăceri, combinate cu lipsa de ocupație, sunt motive suficiente pentru cei doi tineri ca să născocească o adevărată teorie a complotului. Astfel, din Google pe YouTube, de pe Insta pe TikTok, o adevărată conspirație se naște, iar noua lor profesoară, Doamna Albanne, o femeie tristă, palidă, cu niște „cearcăne verzi” neverosimile, le-ar fi transmis un virus cu complicitatea noului laborator care tocmai s-a instalat în zonă. Și care „a plantat” virusul în „dulapul cel mare” din laboratorul de biologie.
Montat într-un decor glacial, spectacolul de la Sibiu creează un imaginar fabulos prin dune de zăpadă sculptate în 20 de metri cubi de burete acoperit cu 50 de kilograme de zăpadă artificială cu fulgi antialergici, antistatici și ignifugi. Efectul este amplificat prin montarea a două cuburi de gheață cu o greutate de 120 de kilograme, fiecare. Cuburile sunt produse din apă rezultată în procesul de osmoză inversă și sunt identice cu cele folosite la competițiile internaționale de sculptură în gheață, fiind lipsite de imperfecțiuni atât la exterior, cât și la interior. „Dovedește-o”, textul scris de Lucie Vérot (Franța), nici nu-i judecă, nici nu-i demonizează pe cei doi tineri adolescenți. Piesa a fost scrisă în urma unei rezidențe de creație în care autoarea a stat de vorbă cu liceenii. Textul pune accent pe un fenomen social care a dobândit în ultima vreme o miză educațională puternică. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Eliza Păuna și Paul Bondane, alături de adolescenții Dominik Stühler, Cezara Borger, Bogdan Popa, Ana Rusu, Anita Páskuy, Sonia Rotar, Patrick Vasu și Casian Stancu. Scenografia spectacolului poartă semnătura Irinei Moscu, iar universul sonor și video este realizat de Ovidiu Zimcea. Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și este recomandat celor cu vârsta peste 9 ani.