Petre Roman audiat în dosarul Mineriadei din 1990. Neagă implicarea în represiune.
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General, fiind audiat în dosarul Mineriadei din 1990, în care este acuzat de infracțiuni contra umanității. Roman a fost citat pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de inculpat în acest dosar, alături de Gelu-Voican Voiculescu, relatează Digi24.
Petre Roman a respins ferm acuzațiile și a subliniat că nu a avut niciun interes sau motiv să organizeze o represiune împotriva manifestanților din Piața Universității. „Cum aș fi putut eu să organizez un complot împotriva unor oameni pașnici, când angajam România pe drumul spre UE și NATO?”, a declarat fostul premier.
În acest dosar, anchetatorii refac ancheta după ce probele strânse au fost anulate de instanță în 2020. Printre cei urmăriți penal se numără fostul președinte Ion Iliescu, fostul director SRI Virgil Măgureanu și liderul minerilor Miron Cozma. Acuzațiile se referă la implicarea autorităților în atacul violent din iunie 1990 asupra manifestanților pașnici, soldat cu patru morți și peste 1.300 de răniți.
Ultima oră
- Două victorii în două zile pentru CSC Șelimbăr acum o oră
- Oamenii de afaceri, îngrijorați de măsurile fiscale: Dialog cu președintele interimar Ilie Bolojan acum o oră
- ADR anunță reluarea funcționării Ghișeul.ro și a altor servicii electronice acum 2 ore
- Remiză cu multe goluri pentru ACS Mediaș în penultimul amical al iernii (foto) acum 3 ore
- ANAF avertizează. Românii care nu răspund somațiilor riscă ani grei de închisoare acum 4 ore