Noul Ministru al Educației vrea să interzică predarea prin dictare și copiere din manuale
foto ZiarulLumina

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți seară, la Jurnalul de Seară, că este necesar să se ia „măsuri drastice” împotriva practicii unor cadre didactice de a-i pune pe elevi să scrie după dictare sau din manuale.

Potrivit ministrului, această metodă nu contribuie la dezvoltarea culturii, abilităților practice sau valorilor pe care elevii ar trebui să le învețe în școală. Daniel David a subliniat că își dorește interzicerea acestei metode în învățământul românesc.

„Preluarea unor texte din manuale sau dictarea nu reprezintă un transfer de competențe. Este o practică dăunătoare care nu ajută la dezvoltarea elevilor. Trebuie să înțelegem că scrisul după dictare nu poate să fie considerat un mijloc de formare a competențelor necesare unui elev”, a declarat ministrul, relatează Digi24.

În opinia sa, una dintre marile probleme ale educației românești nu este legată de conținutul învățat de elevi, ci de modul în care este predat acest conținut. Daniel David a mai adăugat că astfel de practici trebuie eliminate din școli, iar profesorii trebuie să fie instruiți în metode moderne de predare.

De asemenea, ministrul a vorbit și despre importanța manualelor, subliniind că un „manual bun” ar trebui să fie unul care stârnește curiozitatea elevilor, astfel încât aceștia să citească lecțiile dinainte de a ajunge la școală.

„Un manual bun ar fi unul care trezește curiozitatea, în care elevul vrea să citească lecțiile înainte. Nu suntem încă acolo, dar trebuie să lucrăm pentru a ajunge la acest nivel”, a conchis Daniel David.

Ultima oră