Pianistul Martin Kasík este solistul concertului simfonic de joi, 16 ianuarie, la Filarmonica de Stat Sibiu. Recunoscut printre cei mai importanți pianiști cehi ai zilelor noastre, Martin Kasík s-a dedicat pianului de la vârsta de 4 ani.
A studiat cu Monika Tugendliebová la Conservatorul Janáček din Ostrava, apoi cu Ivan Klánský la Academia de Muzică și Arte Interpretative din Praga. Și-a dezvoltat perspectiva muzicală urmând cursuri de măiestrie cu profesori precum Lazar Berman, Garrick Ohlson, Christian Zacharias sau Paul Badura – Skoda.
A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale. În 2008, Kasík a devenit director artistic al Festivalului Chopin din Mariánské Lázně. Din 2009, predă pianul la Academia de Muzică din Praga. La Sibiu, el va interpreta Concertul pentru pian și orchestră în sol minor, op.33, de Antonín Dvořák.
În programul serii se mai regăsesc: Alberto Nepomuceno – Suite Antiga, op.11 și Robert Schumann – Simfonia nr. 1 în Si b major, op. 38. Orchestra sibiană va fi condusă de dirijorul britanic Neil Thomson. Neil Thomson a studiat vioara și viola la Royal Academy of Music (1984-1987) și arta dirijorală cu Norman Del Mar at the Royal College of Music (1987-1989).
În 1989, a urmat cursuri de dirijat la Tanglewood Summer School, cu Gustav Meier, Seiji Ozawa, Kurt Sanderling și Leonard Bernstein. Din 2014, este dirijor principal și director artistic al Filarmonicii din Goiás, Brazilia.
Concertul va avea loc joi, 16 ianuarie 2025, ora 19.00, la Sala Thalia. Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro, la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).