Cofetăria Mândra, cunoscută pentru produsele sale de înaltă calitate, se confruntă cu o serie de furturi, iar administratorii locației trag un semnal de alarmă în urma incidentului din seara de 12 ianuarie. După ce un tânăr a furat patru bucăți de brânză cu trufe și o bucată cu piper, reprezentanții cofetăriei au făcut apel public pentru ca hoțul să returneze produsele.
Surprins clar de camerele de supraveghere, tânărul a ascuns produsele în geacă și a părăsit magazinul fără să plătească. Reprezentanții cofetăriei au sperat că persoana în cauză va alege să achite produsele furate.
În dimineața zilei de 13 ianuarie, însă, hoțul a revenit în magazin, iar Mariana Hoaghea, administratorul cofetăriei, a confirmat întoarcerea acestuia: „Hoțul s-a întors în dimineața zilei de 13 ianuarie. A plătit pentru ceea ce furase. Era un băiat destul de tânăr, avea 19 ani. Zilnic avem astfel de cazuri, zilnic avem lipsă la inventar, dar de multe ori nu îi prindem în fapt. Se fură cele mai scumpe produse, așa cum s-a furat și brânza cu trufe.”