Un tânăr sibian mutat în Cluj și-a tatuat pe braț simbolurile orașului natal. La doar 24 de ani, George și-a transformat dragostea pentru Sibiu într-o operă de artă, alegând să poarte permanent pe piele amintirile locului care i-a marcat copilăria.
„Sibiul, mereu aproape de mine”
George, născut și crescut în Sibiu, povestește cu emoție despre decizia sa:
„Sunt născut și crescut în Sibiu. Am 24 de ani și recent, ca să arăt că Sibiul nu îl port doar în suflet, am ales să mi-l pun și pe piele. Așa că am pus aici ceva imagini reprezentative din Sibiu: Turnul cu Ceas, Podul Minciunilor și un tramvai.”
Student în Cluj, George a simțit nevoia să rămână conectat la rădăcinile sale. „Am ales să fac tatuajul cu Sibiul pentru a mă simți mai aproape de casă. Mie Sibiul îmi aduce aminte de copilărie, de cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Având Sibiul și pe piele acum, mă voi gândi mereu la asta,” spune tânărul.
De la idee la o operă de artă
Inițial, George dorea o brățară cu siluetele clădirilor emblematice ale Sibiului. Totuși, sfătuit de Daniel Zugrăvescu, tatuatorul de la Geanny Tattoo & Piercing, proiectul a luat o turnură mai ambițioasă.
„Proiectul inițial era destul de limitat. Clădirile ar fi fost mici, iar istoria lor ar fi rămas într-o zonă foarte restrânsă,” explică Daniel. „Am venit cu ideea să dezvoltăm mai mult conceptul. Așa am ajuns să realizăm tatuajul în două ședințe, incluzând elemente precum Biserica Evanghelică, Podul Minciunilor și un tramvai – toate integrate într-o poveste completă.”
Tatuatorul recunoaște că ideea a fost îndrăzneață, dar rezultatul final i-a depășit așteptările: „De-a lungul timpului am mai avut proiecte legate de Sibiu, dar niciunul atât de detaliat și de bine gândit. Este o lucrare diferită și mă bucur că George a avut curajul să vină cu această propunere.”
Familia și prietenii, cuceriți de tatuaj
Deși la început părinții lui George au fost reticenți cu privire la dimensiunea tatuajului, reacția lor finală a fost pozitivă: „Le-a plăcut mult când l-au văzut,” spune George. Prietenii lui, la rândul lor, au fost încântați de rezultat, iar în cadrul unei discuții recente, George a descoperit că nu este singurul sibian care și-a tatuat simbolurile orașului natal.
Planuri de viitor: un tatuaj extins
Impulsionat de reușita proiectului, George ia în considerare să extindă tatuajul: „Inițial, plănuiam să mă opresc aici, dar plăcându-mi foarte mult cum a ieșit, mă gândesc să continui pe partea de sus a brațului.”
Pentru George, Sibiul nu este doar un oraș natal, ci o sursă inepuizabilă de inspirație și un simbol al celor mai frumoase amintiri. „Aș sfătui pe oricine să se mute în Sibiu, sau măcar să îl viziteze și să vadă cât de frumos este,” concluzionează el cu mândrie.
Aceasta este povestea unui tatuaj care spune mai mult decât o mie de cuvinte: o declarație de iubire pentru orașul care l-a format. ,,„Sibiu, te port cu mine” a concluzionat acesta.