În cadrul unei conferințe de presă desfășurată joi, 9 ianuarie, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a discutat două subiecte de interes major pentru comunitate: creșterea taxei de salubritate și introducerea unor curse Tursib care vor conecta Sadu de Sibiu. Pe lângă acestea, primarul a abordat și alte teme relevante pentru cetățeni.
Primarul Valentin Ivan a anunțat că, începând cu semestrul al doilea din 2025, locuitorii comunei Sadu vor beneficia de opt curse Tursib zilnice, care vor facilita transportul între Sadu și Sibiu.
„Primele autobuze din acest proiect, care face parte din „inelul 1” al comunelor incluse în transportul metropolitan, vor fi implementate în curând. Ne dorim să fim beneficiarii direcți ai acestor trasee, care vor funcționa între orele 6:45 și 23:10, cu ajustări în funcție de necesități. Scopul nostru este să reducem numărul de mașini pe șosele. Vor și opt curse pe zi” a explicat Valentin Ivan.
Pentru a sprijini acest proiect, se va construi o stație terminală la Sadu, echipată cu două linii de încărcare pentru autobuzele electrice.
Creșterea taxei de salubritate
Taxa de salubritate pentru locuitorii comunei Sadu a fost majorată cu 30,4% pentru anul 2025. Dacă anul trecut valoarea pachetului de servicii de salubrizare era de 574 de lei pe an, în 2025 taxa va fi de 760 de lei. Taxa diferă în funcție de pachetul ales.
Această creștere include un aport direct de 20% și un coeficient de inflație de 10%. „Noi nu avem o taxă pe persoană, ci pe pachet de servicii, care variază în funcție de numărul de ridicări pentru fiecare gospodărie. Creșterea a fost necesară pentru a acoperi deficitul financiar acumulat în ultimii ani, care s-a ridicat, în medie, la 350.000 de lei,” a explicat primarul Valentin Ivan.
De asemenea, primarul a menționat că politica privind colectarea selectivă a fost eficientă, dar beneficiile financiare ale valorificării deșeurilor reciclabile nu s-au reflectat în taxele cetățenilor până în 2024.
Taxe pentru vehicule parcate pe domeniul public
Primăria Sadu a introdus o măsură pentru a încuraja cetățenii să-și parcheze vehiculele pe proprietăți private, reducând astfel numărul de mașini parcate aleatoriu pe domeniul public.
„Cetățenii care au cel puțin o mașină parcată pe domeniul privat vor fi scutiți de taxă. Dacă o mașină este parcată pe domeniul public pentru mai mult de 72 de ore, se va aplica o taxă triplată. Nu urmărim venituri suplimentare, ci responsabilizarea cetățenilor,” a subliniat primarul.
Clarificări despre salariile din administrație
Primarul Valentin Ivan a abordat și subiectul salariilor din administrația locală, referindu-se la „mitul” creșterii salariilor primarilor. „Salariile noastre sunt plafonate la nivelul salariului minim de referință din urmă cu mai mulți ani, adică 2.415 lei. Nu beneficiem de alte sporuri, iar zvonurile privind majorarea salariilor primarilor nu se aplică în cazul nostru,” a precizat Valentin Ivan.