Sărbătorile de iarnă s-au încheiat, iar la Sibiu a început demontarea iluminatului festiv. Procesul a început astăzi, 8 ianuarie, în Piața Mică și Piața Mare, urmând ca până pe 24 ianuarie să fie îndepărtate instalațiile de pe cele 28 de străzi și bulevarde și din cele 6 sensuri giratorii ale orașului.
Iluminatul festiv a fost inaugurat în luna noiembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun, iar anul acesta, pentru prima dată, a fost extins și în cartierele V. Aaron, Terezian și Valea Aurie. În plus, în mai multe sensuri giratorii din centrul orașului au fost instalate ornamente noi. Copacii luminoși de pe străzile Nicolae Bălcescu și 9 mai, alături de figurinele cu Moș Crăciun și reni, au devenit un loc de atracție pentru localnici și turiști care au imortalizat momente de neuitat.
Ornamentele vor fi puse în depozit până la finalul anului, când orașul se va pregăti din nou pentru o nouă perioadă de sărbătoare.