Bărbatul rănit în incendiul din Șura Mică a decedat la spital

Bărbatul de 65 de ani care a suferit arsuri grave în urma incendiului din Șura Mică, la finalul anului trecut, a murit. Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pacientul a fost internat pe 29 decembrie 2024 în stare extrem de gravă.

„Pacientul a fost preluat în cadrul secției Chirurgie Plastică, cu arsuri termice de gradul II și III pe 25% din suprafața corpului, precum și arsuri ale căilor aeriene superioare. A fost intubat și transferat la ATI 1 (Anestezie și Terapie Intensivă), însă, în ciuda eforturilor echipei medicale, starea sa s-a agravat. În data de 5 ianuarie 2025, a suferit un stop cardiorespirator și, din păcate, nu a răspuns la manevrele de resuscitare”, a declarat Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Bărbatul rănit în incendiul din Șura Mică a decedat la spital

Incendiul, provocat de un scurtcircuit la instalația de Crăciun

Incendiul din Șura Mică, care a mistuit o casă de aproximativ 150 de metri pătrați, a fost cauzat de un scurtcircuit la instalația de Crăciun. Flăcările violente au fost stinse după patru ore de intervenție a pompierilor sibieni, care au mobilizat două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și două echipaje SMURD.

Victima a fost găsită inconștientă de echipajele de intervenție și a fost transportată de urgență la spital. Din păcate, în ciuda tratamentelor intensive aplicate, bărbatul nu a supraviețuit.

Citește și: Incendiu de la Șura Mică stins după mai bine de 4 ore. S-a stabilit cauza producerii

Ultima oră