Consiliul Județean Sibiu organizează dezbateri publice pe marginea ghidurilor de finanțare a Agendelor comunității

Consiliul Județean Sibiu invită publicul să consulte ghidurile și să participe la dezbaterile privind accesarea și derularea finanțărilor nerambursabile din bugetul local al județului Sibiu.

Aceste documente sunt instrumente esențiale pentru organizațiile non-guvernamentale, instituțiile publice și alți solicitanți eligibili care doresc să dezvolte proiecte în domeniile culturii, sportului, educației, mediului și altor arii de interes comunitar.

Documentele pot fi consultate pe site-ul oficial al Consiliului Județean Sibiu https://www.cjsibiu.ro/transparenta-decizionala/ .

În plus, administrația județeană organizează și două dezbateri publice în Sala de Conferințe a Consiliului Județean Sibiu, astfel :

  • În data de 09 ianuarie 2025

Agenda Sportivă: între orele 10.00 – 12.00

Agenda pentru Tineret: între orele 12.30 – 14.00

  • În data de 10 ianuarie 2025

Agenda pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității: între orele 9.30 – 11.30

Agenda pentru Educație: între orele 12.00 – 13.00

Scopul acestor demersuri este de a asigura transparența procesului de finanțare și implicarea activă a comunității în elaborarea unor proceduri care să răspundă nevoilor reale ale locuitorilor  județului Sibiu.

Persoanele interesate sunt invitate să trimită sugestii, observații sau propuneri de modificare la adresa de email anca.stoica@cjsibiu.ro, până la data de 13 ianuarie 2025, ora 10:00.

În anul 2024, din bugetul local al județului a fost alocată pentru susținerea proiectelor suma de 3.662.320 lei, distribuită astfel:

  • Agenda pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității – 1.662.320 lei
  • Agenda pentru Tineret – 350.000 lei
  • Agenda Sportivă –  1.450.000 lei (din care 1.200.000 lei pentru proiectele propuse de structurile de drept privat, și 250.000 lei proiectele structurilor de drept public)
  • Agenda pentru Educație – 200.000 lei

Ultima oră