Asociația Diakoniewerk International va putea folosi în mod gratuit Sala Transilvania și anul viitor. Aici vor avea loc antrenamentele de baschet pentru persoanele în scaun rulant.
Consiliul Județean (CJ) Sibiu pune la dispoziția baschetbaliștilor în scaun rulant Sala Transilvania în mod gratuit. „Se acordă Asociației Diakoniewerk International, cu sediul în Sibiu, strada Mitropoliei, nr. 28, dreptul de folosință gratuită asupra spaţiului de joc și dotărilor aferente ale Sălii Transilvania, având destinația de sală de sport. Dreptul de folosință gratuită asupra Sălii Transilvania se acordă Asociației Diakoniewerk International Sibiu în vederea desfășurării antrenamentelor de baschet pentru persoanele utilizatoare de scaun rulant, în fiecare zi de marți și miercuri, în intervalul orar 13,00 – 15,00, începând cu data de 01.01.2025 până la data de 31.12.2025, fără a perturba programul evenimentelor și activităților care asigură realizarea de venituri Consiliului Județean Sibiu”, se arată într un proiect de hotărâre ce va fi adoptat luni de consilierii județeni.
Obiectivul principal al asociației este de a integra persoanele cu dizabilități în societate prin activități culturale și sportive, prin crearea unei punți de legătură între societate, persoanele cu dizabilități și alte grupuri defavorizate.