Învățătura este o vocație născută din dorința de a contribui la dezvoltarea unei comunități, iar pentru învățătoarea din Cârța, această pasiune a fost cultivată încă din copilărie, sub influența mamei sale. Iuliana Turi este învățătoare la Școala Gimnazială din Cârța, acolo unde își lasă des amprenta prin proiectele Erasmus pe care le face în scopul dezvoltării școlii. Învățătoarea a primit „Premiul pentru activitate în mediul rural” în cadrul Galei Învățătorilor de la Sibiu.
Iuliana Turi povestește cum alegerea de a deveni cadru didactic a fost, într-un fel, o promisiune față de părinții săi, în special față de mama care a învățat-o importanța educației și a susținut-o să ajungă acolo unde își dorea. „Am ales să fiu învățătoare pentru că aceasta a fost dorința mamei mele. Ea a fost o persoană care a prețuit mult școala și și-a dorit ca noi, copiii ei, să învățăm măcar atât cât a învățat ea. A fost un om dedicat educației, iar eu am fost cea mai mare dintre cei cinci frați, motiv pentru care a avut speranțe mari în mine. Pentru că eram cea mai mare din cinci frați, și-a pus în mine speranța că voi fi învățătoare și voi contribui apoi la educarea copiilor din Cârța. Pentru că nu era sigură că eram destul de pregătită pentru Liceul Pedagogic, m-a mutat în clasa a VIII-a la o școală în orașul Moreni, unde avea o verișoară bună. În acel an, mătușa Ana m-a dat la meditații la limba română, iar la matematică mă medita unchiul Mihai. Și lor le datorez mare parte din învățătoarea care am devenit”, mărturisește doamna învățătoare.
Încă din liceu, profesoara de dirigenție, „doamna Ilea” a fost un model esențial pentru ea, iar din anii de școală a învățat ce înseamnă dăruirea față de elevi, seriozitatea și profesionalismul. Deși la început a avut temeri legate de alegerea carierei didactice în satul natal, odată ajunsă la catedră, a descoperit adevărata frumusețe a meseriei sale. „Mi-am dat seama foarte repede că elevii mei erau foarte diferiți față de cei cu care lucrasem în practică, iar la început mă simțeam depășită. Dar cu timpul, am înțeles că nu este vorba doar despre lecțiile predate, ci despre formarea unor caractere care să devină oameni buni și folositori societății,” explică învățătoarea.
„Fiecare loc are farmecul său”
Desigur, munca în mediul rural vine cu provocări suplimentare, dar și cu satisfacții imense. „Mă împlinește să îi văd pe foștii mei elevi continuându-și studiile sau alegând să se stabilească aici, în Cârța, întemeind familii și educându-și copiii cu aceleași valori ale școlii și ale comunității noastre”, spune doamna învățătoare.
În ceea ce privește alegerea de a învăța într-o școală din mediul rural, doamna învățătoare mărturisește că nu a fost o alegere personală, ci mai degrabă o decizie administrativă. „Am fost repartizată la Cârța din cauza buletinului meu, iar dacă ar fi fost alegerea mea, probabil aș fi preferat orașul. Însă, odată ajunsă aici, am înțeles că fiecare loc are farmecul său și, mai ales, nevoile sale specifice”, povestește ea.
Proiectele Erasmus+, pasiunea învățătoarei pentru formarea continuă”
Un alt punct de referință în cariera doamnei învățătoare este implicarea sa activă în proiectele educaționale internaționale, precum Erasmus+. Începând din 2014, Iuliana Turi a coordonat mai multe proiecte Erasmus, având ca scop promovarea incluziunii sociale și educației pentru mediu. „Proiectele Erasmus Plus sunt esențiale pentru formarea continuă a cadrelor didactice, indiferent de mediul în care predau. De aceea, am încurajat mereu colegii să aplice pentru aceste mobilități, pentru a învăța și a se dezvolta continuu”, subliniază ea.
Școala din Cârța, sub învățătoarei, a implementat numeroase inițiative care au avut un impact pozitiv asupra elevilor și comunității locale, inclusiv prin educația ecologică și programele de includere socială.
Un moment special din cariera doamnei învățătoare a fost atunci când a primit „Premiul pentru activitate în mediul rural”. „M-am simțit uluită. Nu m-am gândit vreodată că voi primi o astfel de recunoaștere. Sunt mulți dascăli valoroși în educație, care nu au parte de aceeași apreciere. Mi-aș dori ca asociațiile și organizațiile educaționale să continue să premieze toți acei oameni care fac o diferență în viața elevilor”, afirmă ea.
„Aici am crescut, m-am format și am învățat”
În ciuda tuturor realizărilor sale, doamna învățătoare nu ar schimba nimic din experiența sa de la Cârța. „Nu aș da școala din Cârța pe nicio altă școală. Aici am crescut, m-am format și am învățat ce înseamnă adevărata vocație a unui dascăl. Aici, în Cârța, mi-am găsit împlinirea profesională și personală”, concluzionează ea cu un sentiment de mulțumire și recunoștință față de această meserie nobilă.