Colindatul, una dintre cele mai îndrăgite tradiții românești de Crăciun, rămâne un simbol al identității culturale și al unității comunităților. Totuși, această practică străveche se confruntă în prezent cu noi provocări, care afectează autenticitatea și frumusețea sa. Silvia Macrea, directorul Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului,” oferă o perspectivă detaliată asupra acestui fenomen, subliniind atât importanța tradiției, cât și riscurile pe care le aduce modernitatea.
Păstrătoarea autenticității tradițiilor
Silvia Macrea, directoarea Ansamblului Folcloric „Cindrelul-Junii Sibiului”, este o figură marcantă în domeniul promovării și conservării culturii tradiționale românești. De-a lungul carierei sale, a fost o adevărată ambasadoare a obiceiurilor autentice, ducând spectacolele Junilor Sibiului pe scene naționale și internaționale. În contextul discuțiilor despre colindatul de Crăciun, opinia sa aduce claritate și îndrumare.
De la spiritualitate la materialism?
Silvia Macrea subliniază că în satele din județul Sibiu obiceiurile de iarnă încă se bucură de o atenție deosebită. „Consider de bun augur faptul că în satele județului au fost organizate, în ultimele săptămâni, diverse evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă. Fie că au fost sub forma reiterării unor obiceiuri – precum formarea cetelor de feciori, tăierea bradului la Gura Râului, ridicatul fetelor la Sadu, sau sub forma unor spectacole de colinde și tradiții de Crăciun, aceste demersuri revitalizează viața culturală a satului și transmit publicului informații ce țin de identitatea noastră culturală”, a declarat aceasta.
Junii Sibiului, ansamblul cu care Silvia Macrea este strâns legată, joacă un rol crucial în promovarea tradițiilor, prezentând spectacole autentice care ilustrează bogăția folclorică românească.
Farmecul autentic al colindatului
Colindatul, așa cum a fost transmis din generație în generație, este mai mult decât o simplă vizită la casele oamenilor. Este o formă de comuniune. „Farmecul colindatului constă în faptul că ne adună laolaltă, că împreună vestim Nașterea Domnului Iisus Hristos și că sunt practicate variate obiceiuri ce implică actanți de diverse vârste”, explică Silvia Macrea.
În multe sate transilvănene, ceata de juni rămâne esențială. De la alegerea conducătorilor cetei la repetițiile colindelor, tinerii se implică într-un ritual plin de semnificații. În localități precum Gura Râului, Sadu sau Racovița, colindele și obiceiurile asociate, precum aducerea fagului sau jocul fecioresc, continuă să fie o expresie a identității și unității comunității.
,,E îndătinat în satele din Transilvania ca feciorii să se strângă în cete şi să colinde fiecare casă. Cetele de juni se formează la începutul Postului de Crăciun sau de Sfântul Nicolae şi tot atunci tinerii îşi aleg judele mare, judele mic, contabilul, casierul, crâşmarul. Feciorii se întâlnesc seară de seară pentru a repeta colinde vechi, învăţate de la fraţi şi părinţi sau de la tatăl de juni. În Sadu, în Ajun de Crăciun, feciorii merg la pădure să aducă fagul în sat: se alege un copac de mari dimensiuni, care este bine curățat și transportat prin sat cu carul cu boi. Alaiul junilor, călăreților și muzicanților colindă satul, căci fagul arată hărnicia și vigoarea tinerilor. Colinda junilor pornește fie în Ajun, fie în prima zi de Crăciun. Există colinde specifice fiecărei localităţi, precum şi colinde speciale pentru fată, pentru fecior sau pentru bunăstarea casei, iar după interpretarea lor judele vornicește, iar gazda îi răsplătește cu bani, vin și cozonac. Mulțumita, rostită de jude, încheie colindatul cetei în fiecare casă.
În Gura Râului, feciorii nu interpretează colinde, ci joacă: dansul fecioresc Căluţul e jucat în uliță, iar al doilea – Banu Mărăcine, Căluşarii, Fecioreasca sau Romana – e alegerea gazdei, fiind jucat în curte. În a doua zi de Crăciun, junii din Tilişca colindă în biserică, iar la finalul serviciului religios joacă în văzul întregului sat. În Racoviţa, ceata de feciori şi bărbaţi însuraţi interpretează alternativ câte o strofă a colindului laic „Dana”, iar la final primarul cetei mulţumeşte celor prezenţi şi îi răsplăteşte cu o vadră de ţuică şi o vadră de vin. Așa s-au pomenit bunicii și străbunicii: ca junii satului să le calce pragul caselor, să îi colinde și să le ureze un an bun.
Obiceiul se păstrează și azi, e drept însă că nu în toate satele se mai formează cete de juni. Tocmai de aceea UNESCO a acceptat ca obiceiul colindatului de către ceata de feciori să fie inclus pe Lista patrimoniului mondial. Există modele demne de toată lauda în Gura Râului, Arpașu, Săliște, Turnu Roșu, Sebeșu de Jos etc. Dincolo de această recunoaștere a fenomenului numit ceata junilor rămâne frumusețea unui obicei cu care românii se identifică, rămâne frumusețea colindelor.”
Impostorii: o amenințare la adresa tradițiilor autentice
Un fenomen îngrijorător, însă, umbrește această moștenire culturală. În locul junilor sau copiilor îmbrăcați în straie populare, apar adulți care, cu radioul la subțioară, umblă din ușă în ușă pentru a cerși bani, sub pretextul colindatului. „Pe aceștia eu personal nu îi consider colindători, ci mai degrabă cerșetori”, afirmă cu fermitate Silvia Macrea.
Deși tradiția prevede răsplătirea colindătorilor cu nuci, mere, vin, cozonac și bani, aceasta trebuie să rămână un gest de apreciere pentru un act autentic. „Tradiția spune că dacă dai un ban colindătorilor, Dumnezeu îți răsplătește înzecit”, adaugă Silvia Macrea, dar atrage atenția asupra diferenței dintre tradiția autentică și impostură.
Cheia pentru păstrarea valorilor
Pentru ca tradiția colindatului să își păstreze autenticitatea, educarea tinerilor joacă un rol esențial. „Educarea copiilor în spiritul tradiției românești pornește chiar din sânul familiei, învățându-i un colind, participând împreună, părinți și copii, la obiceiurile de colindat”, susține Silvia Macrea.
În școli, copiii și tinerii pot învăța colinde și obiceiuri de iarnă, pe care să le performeze apoi în cadrul evenimentelor speciale sau chiar în comunitate. În multe sate din Sibiu, micuții colindători, îmbrăcați în costume populare și purtând coifuri și săbii, continuă să interpreteze scenete religioase precum „Craii” sau „Irozii”, păstrând astfel vie această tradiție.
O moștenire în pericol, dar încă vie
Deși în unele locuri colindatul a fost afectat de influențe moderne, există modele demne de laudă în satele din județul Sibiu. Recunoașterea colindatului de către UNESCO ca patrimoniu mondial demonstrează valoarea acestui obicei, dar și necesitatea protejării lui.
„Dincolo de această recunoaștere a fenomenului numit ceata junilor rămâne frumusețea unui obicei cu care românii se identifică, rămâne frumusețea colindelor”, concluzionează Silvia Macrea, evidențiind importanța implicării comunității în păstrarea autenticității tradițiilor noastre.
Colindatul nu este doar un act de sărbătoare, este un simbol al identității românești. Eforturile pentru păstrarea acestuia trebuie să continue, iar fiecare dintre noi are responsabilitatea de a-i învăța pe cei mai tineri respectul pentru valorile noastre tradiționale.
