Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „După votarea președinților celor două camere”

Klaus Iohannis a amânat desemnarea premierului. Președintele României a declarat că a purtat discuții cu coaliția pro-europeană, însă va desemna prim-ministrul după votarea președinților Camerei Deputaților și Senatului. 

Iohannis a precizat duminică, după consultările cu partidele parlamentare, că va desemna un premier abia după ce vor fi votați președinții Camerei Deputaților și Senatului.

„Am invitat partidele parlamentare la consultări în vederea formării Guvernului. Coaliția pro-europeană, formată din PSD-PNL-UDMR și minorități, a venit cu toți liderii împreună, au solicitat să vină cei 4 lideri împreună, m-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide sunt spre finalizare, există premise ca în foarte scurt timp să avem o formațiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor. Aceste negocieri continuă și astăzi si sunt optimist că imediat după votarea președinților celor două camere să fiu în situația să fac o desemnare pentru poziția de prim-ministru”, a spus duminică Klaus Iohannis.

Ultima oră