Zeci de copii și-au pierdut viața într-un accident produs într-un parc de distracții din Nigeria. Mai multe persoane din rândul organizatorilor au fost reținute.
Autoritățile nu au dezvăluit ce a provocat tragedia. Nu mai puțin de 35 de copii au murit la un târg de distracții din orașul Ibadan, din sud-vestul Nigeria, iar alți șase au fost internați în spital, a transmis poliția, potrivit BBC.
Se pare că victimele au fost zdrobite în timp ce încercau să intre în parc.
Intrarea a fost gratuită ceea ce a atras un număr mare de persoane. Estimarea este că la fața locului se aflau 5.000 de oameni.
Poliția a mai anunțat că a reținut opt persoane, inclusiv organizatorul principal.