O sibiancă împădurește un teren din Fofeldea cu bani europeni

O sibiancă vrea să împădurească un teren de aproape 3 hectare din satul Fofeldea, județul Sibiu, cu bani europeni. Ea a depus un memoriu la Agenția pentru Protecția Mediului pentru obținerea acordului necesar. 

O sibiancă împădurește un teren din Fofeldea cu bani europeni

O femeie din județul Sibiu a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un memoriu de prezentare a unui proiect de împădurire prin schema de ajutor de stat „Sprijin pentru Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri” prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru obținerea acordului de mediu. Terenul ce urmează să fie împădurit are o suprafață totală de 2,8791 hectare și se află în satul Fofeldea din comuna Nocrich. 

O sibiancă împădurește un teren din Fofeldea cu bani europeni

„Împăduririle au un impact semnificativ privind promovarea biodiversității prin reducerea presiunilor suplimentare care afectează speciile vulnerabile, reducerea activităților agricole în zonele direct afectate și implementarea de măsuri corespunzătoare de protecție a habitatelor naturale existente, respectiv reducerea impactului generat de activitățile industriale și umane asupra pânzei de apă freatică și a calității aerului, prin izolare cu perdele forestiere. Pădurile joacă un rol important în regularizarea debitelor cursurilor de apă, în asigurarea calității apei și în protejarea unor surse de apă importante pentru comunitățile locale fără alte surse alternative de asigurare a apei. Extinderea suprafețelor împădurite, precum și realizarea perdelelor de protecție, care vor contribui semnificativ la diminuarea proceselor de eroziune a solului, alunecări de teren, vor conduce la diminuarea debitelor torenților, protecția culturilor agricole și a altor obiective sociale și economice și la îmbunătățirea mediului general de viață”, justifică sibianca necesitatea implementării acestui proiect. 

Ea mai arată, în același memoriu, că impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor din România a fost analizat cu ajutorul mai multor modele climatice globale. Analiza a arătat că în zonele împădurite de câmpie se preconizează o scădere considerabilă a productivității pădurilor după anul 2040, din cauza creșterii temperaturilor și scăderii volumului precipitațiilor. 

Pădure nouă de stejar la Fofeldea

Printre speciile plantate pe aceste teren se numără gorun, stejar pedunculat, frasin, tei argintiu, cireș, paltin și măceș. Doar în primul an se vor planta aproape 20.000 de arbori. 

Proiectul prevede inclusiv o ordine a lucrărilor pentru înființarea plantației. Mai întâi, se vor pregăti terenul și solul, după care va urma plantarea efectivă a puieților. Terenul va fi împrejmuit pentru a putea fi protejat de dăunători. În următorii ani se vor întreține puieții și se vor face completări. 

O sibiancă împădurește un teren din Fofeldea cu bani europeni

„Împrejmuirea se va realiza pe conturul exterior și va avea un caracter provizoriu, fiind necesară o perioadă de 6 ani până la realizarea reușitei definitive a plantației. Împrejmuirea se va realiza cu sârmă ghimpată sau plasă de sârmă împletită sau înnodată. (…) Terenul propus pentru împădurire se află în proprietatea pădurii Ocolului Silvic Dealul Sibiului, motiv pentru care există o concentrație mare de animale sălbatice (mistreț, căprior, iepure), care iarna și primăvara, când hrana se găsește foarte greu, pun presiune pe puieții din plantații. (…) Zona fiind una cu o concentrație mare de bovine și ovine, care în anotimpurile de toamnă până primăvara străbat terenurile agricole, exercitând astfel riscul vătămării plantației”, se mai arată în memoriul depus la APM Sibiu. 

Împădurirea terenului se va realiza pe parcursul a șase ani, în perioada februarie 2025 – octombrie 2030, iar valoarea investiției se ridică la 65.126,71 euro, sumă asigurată din fonduri europene. 

Ultima oră