Cămin modern pentru vârstnici, cu sală de gimnastică, miniseră și videotecă în Sibiu. Primăria caută o firmă pentru studiul de fezabilitate

Un complex modern pentru vârstnici se va construi în vecinătatea Lacului Binder din Sibiu. Va avea camere suficiente și o mulțime de dotări social-culturale, printre care o sală de gimnastică, o cinematecă, o bibliotecă și o miniseră. Primăria caută acum o firmă care să întocmească studiul de fezabilitate. 

Cămin modern pentru vârstnici, cu sală de gimnastică, miniseră și videotecă în Sibiu. Primăria caută o firmă pentru studiul de fezabilitate

Centrul pentru Persoane Vârstnice al Primăriei Sibiu funcționează, în prezent, într-o clădire de pe strada George Coșbuc veche de peste 100 de ani. Imobilul vechi, cu o capacitate de 90 de persoane, cuprinde camere cu 2 sau 3 locuri, iar majoritatea dintre ele nu respectă  suprafața de 6 mp/persoană. Clădirea este dotată cu băi, însă acestea sunt comune, situate la capetele holurilor celor două nivele, fapt care generează un disconfort major vârstnicilor care se deplasează cu dificultate. Spălătoria nu are capacitatea necesară, iar bucătăria este amenajată într-un spațiu mult prea mic, care nu permite amenajarea de sectoare separate pentru prepararea legumelor, cărnii și ouălor. Imobilul nu are lift, iar persoanele care au nevoie de transport cu targa, sunt duse pe scări. Imobilul nu permite amenajarea de spații speciale pentru socializare, recreere și recuperare fizică. 

Complex modern pentru vârstnici lângă Lacul Binder

Astfel, pentru a asigura servicii sociale la standarde de calitate și adaptate fiecărui tip de serviciu furnizat, Primăria vrea să construiască un ansamblu de imobile lângă Lacul Bender. 

În noul complex vor exista trei clădiri. Corpul 3 va fi destinat locuințelor sociale adaptate persoanelor vârstnice afectate de probleme locative, iar Corpul 1 și Corpul 2 vor cuprinde servicii de îngrijire și asistență în regim rezidențial pentru persoanele vârstnice semidependente (grad II) și dependente (grad I) din oraș care au nevoie de aceste servicii. Corpul destinat locuințelor sociale va avea un regim de înălțime S+P+3 și va dispune de câteva zeci de locuințe sociale adaptate pentru vârstnici. Acestea vor fi împărțite pe apartamente de tip single sau cu două camere cu toate dotările necesare. Celelalte două corpuri de clădire, destinate serviciilor de îngrijiri și asistență, vor avea un regim de înălțime S+P+2 și vor dispune de un total de 100 de locuri. La subsol sunt prevăzute circa 35 de locuri de parcare pentru deservirea întregului complex. 

Cămin modern pentru vârstnici, cu sală de gimnastică, miniseră și videotecă în Sibiu. Primăria caută o firmă pentru studiul de fezabilitate

Sală de gimnastică și spații de recreere 

Proiectul prevede amenajarea a 50 de camere de cazare cu 2 paturi și baie proprie. „Cele 40 de locuri pentru persoanele dependente vor fi dotate cu paturi medicale accesibile pe ambele laturi cu spațiu între paturi care să permită trecerea căruciorului rulant”, se arată în caietul de sarcini. Vor exista 4 camere de tip izolator, cu două paturi și baie proprie, situate la parter, cât și camere de zi pe fiecare nivel. 

Vârstnicii vor beneficia de servicii de la psiholog și psihopedagog. Vor avea la dispoziție un cabinet de masaj și kinetoterapie, unul pentru consultații medicale, o cameră de tratament, o sală pentru terapie de grup, alta pentru terapie ocupațională și un salon pentru infirmerie. 

În sectorul de ergoterapie, recuperare și activități social-culturale vor exista: o bibliotecă cu depozit de cărți, un club, o videotecă pentru vizionare de filme, o terasă acoperită la etaj, o sală de gimnastică și o miniseră în curte. 

Cămin modern pentru vârstnici, cu sală de gimnastică, miniseră și videotecă în Sibiu. Primăria caută o firmă pentru studiul de fezabilitate

Bucătăria va fi modernă, împărțită pe sectoare, fiind amenajată și o sală pentru servirea mesei. Spălătoria va fi, de asemenea, spațioasă, la fel și magazia pentru alimente. Vor fi amenajate spații administrative, pentru personal și pentru vizitatori, și birouri pentru personalul din conducere și cel de specialitate. 

„Clădirile complexului vor fi construite astfel încât să aibă o performanță energetică foarte ridicată, respectiv să cuprinsă necesarul de energie pentru a răspunde nevoilor legate de utilizarea normală a clădirii: încălzirea, apa caldă menajeră, răcirea, ventilarea și iluminatul, să corespundă normativelor de proiectare în vigoare. Clădirile vor fi dotate cu lift pentru persoane adecvat transportului persoanelor pe pat/targă, lift pentru alimente și lift pentru rufe. Clădirile vor fi dotate cu rețea de telefonie fixă, instalații pentru TV, internet și sistem de alarmă special pentru beneficiari la fiecare pat, precum și instalații de semnalizare incendiu”, se arată în caietul de sarcini. 

Curțile interioare vor avea spații special amenajate pentru petrecerea timpului liber, dotate cu mobilier de grădină. În miniseră se vor cultiva legume. 

Municipalitatea caută o firmă care să elaboreze studiul de fezabilitate pentru realizarea complexului. Primăria plătește 222.689,08 lei pentru acest contract. 

Ultima oră