Loteria Română a anunțat că, pe 16 decembrie, câștigătoarea premiului de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro), s-a prezentat pentru a-și ridica premiul. Aceasta este o pensionară din București, care joacă ocazional la loto de foarte mulți ani.
Câștigătoarea a aflat vestea că a câștigat marele premiu urmărind în direct, ca de obicei, tragerile loto. Ea a explicat că numerele care i-au adus noroc au o semnificație personală, iar în trecut a mai câștigat premii mai mici, inclusiv la loz în plic. De fiecare dată, s-a simțit norocoasă, iar când a realizat că a câștigat premiul cel mare, primul ei gând ca mamă a fost să ofere darul cel mai frumos: „Acesta e darul meu de Crăciun pentru copii”.
Biletul câștigător a fost jucat la agenția 74-100 din București, Sectorul 4, fiind completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și o variantă la Noroc, iar prețul total al biletului a fost de 24,50 lei. Deși a câștigat o sumă considerabilă, câștigătoarea a ales să își păstreze identitatea anonimă.
Ultima oră
- Transport maritim sau aerian din China către România — care este mai avantajos acum 3 ore
- Acord de încetare a focului între Israel și Hamas după 15 luni de conflict acum 4 ore
- Măgura Cisnădie, înfrângere drastică acasă cu Rapid acum 4 ore
- Poliția e pe urmele huliganului din Sibiu care l-a amenințat cu moartea pe Iohannis acum 8 ore
- Mihai Eminescu, omagiat la statuia din Parcul Sub Arini. „Dacă lua condeiul în mână, ne limpezea pe toți” (foto video) acum 8 ore